X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

A.S.I.C.S.: Campioana mondială Anastasia Nichita a primit 30 de mii de lei

29 sep. 2022,, 11:05   Sport
2240 0

Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului a premiat campioana mondială la lupte libere.

Anastasia Nichita a primit 30 de mii de lei în semn de recunoaștere a rezultatului remarcabil, obținut la Campionatul Mondial de Lupte Feminine, desfășurat la Belgrad. Premii au obținut și antrenorii sportivei, precum și Irina Rîngaci, care a revenit acasă cu medalia de bronz.

”Aceste rezultate demonstrează lumii întregi că în Moldova avem sportivi talentați care obțin victorii remarcabile. Astăzi am reușit să le felicităm pe Anastasia Nichita și Irina Rîngaci și să le oferim 30 de mii de lei și, respectiv, 5 mii de lei. Sperăm că acești bani o să le ajute în pregătirile pentru Jocurile Olimpice de la Paris”, a declarat Gheorghi Barbarov, președintele A.S.I.C.S.

Anastasia Nichita trăiește și acum fiorii victoriei de la Belgrad. Luptătoarea s-a impus la categoria de greutate 59 kg și a devenit, în premieră, campioană mondială.

”Emoțiile au fost foarte mari. Nu-mi venea a crede că am devenit campioană mondială. Sunt 12 ani de când practic luptele și într-adevăr a fost un parcurs foarte greu”, a spus Anastasia.


Tânăra a spus că este recunoscătoare de susținerea financiară oferită de fiecare dată de A.S.I.C.S.:” Într-adevăr, asociația ne premiază de fiecare dată când venim cu medalii de la campionatele europene și mondiale. Este o motivație pentru noi. În afară de premiile pe care le avem din partea ministerului, nu prea avem alți susținători. Cred că această sumă o voi folosi pentru reabilitarea mea. O să-mi prindă foarte bine”, a adăugat sportiva.

Totodată, echipele de antrenori ale sportivelor au primit câte 10 mii de lei și , respectiv, 5 mii de lei: ”După cum cunoașteți, munca antrenorului foarte mult înseamnă în pregătirea unui sportiv. Aceste premii ne motivează în continuare să muncim, să descoperim noi talente”, a spus antrenorul Andrei Chiperi.

”Vreau să mulțumesc Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului că ne-a susținut cu peste 600 de mii de lei pe parcursul anului 2022. Este o sumă foarte mare pentru federație, care merge în beneficiul sportivilor și pregătirea către campionat”, a subliniat președintele Federației de Lupte din Moldova, Ivan Gheorghiu.

De la începutul anului, A.S.I.C.S. a susținut cu peste 1,5 milioane de lei dezvoltarea sportului din țara noastră.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?