Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

A devansat-o pe Serena Williams la doar 19 ani. Bianca Andreescu a cîștigat turneul US Open

8 sep. 2019,, 17:14   Sport
2353 0

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, în vîrstă de 19 ani, locul 15 WTA, a cîştigat turneul de grand slam US Open, învingînd-o în finală pe americanca Serena Williams, numărul 8 mondial.

Ca urmare a acestui succes, Andreescu urcă pe locul cinci în clasamentul WTA, scrie News.ro.

Andreescu s-a impus cu scorul de 6-3, 7-5, într-o oră şi 39 de minute, sub privirile ducesei de Sussex, Meghan Markle. La meci a asistat şi Nadia Comăneci.

În setul al doilea, Serena Williams a făcut 5-5 revenind de la 1-5, însă pînă la urmă canadianca s-a impus.

Bianca Andreescu s-a aflat la prima finală de grand slam din carieră.Pentru sportiva canadiană este al treilea trofeu din carieră şi din acest an, după cele obţinute la Indian Wells şi Toronto.


Williams şi Andreescu s-au întîlnit şi în finala turneului de la Toronto, unde sportiva americană a abandonat competiția.

Andreescu a obţinut un premiu de 3.850.000 de dolari şi 2000 de puncte, iar Williams 1.900.000 de dolari şi 1300 de puncte.

Justin Trudeau, premierul Canadei, a felicitat-o pe Andreescu care a devenit primul sportiv canadian care să învingă la Marele Șlem. Primarul din Mississauga, suburbia oraşului Toronto, unde s-a născut Bianca Andreescu, i-a promis sportivei cheia oraşului şi că o stradă îi va purta numele.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?