Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Zone de agrement, un focar de infecție

3 iun. 2021,, 17:00   Societate
2946 0

Zonele de agrement prezintă un risc sporit de îmbolnăvire în timpul scăldatului. Cu o astfel de atenționare a venit Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP). Specialiștii spun că persistă riscul contractării helmintiazelor și altor boli diareice acute sau ale pielii din solul, nisipul infestat de pe plaje sau din apa poluată.

ANSP menționează că scăldatul în lacurile cu plajă din zonele de agrement nu este recomandat. Rezultatele probelor efectuate pe parcursul anilor precedenți denotă o neconformitate semnificativă la cerințele sanitaro-epidemiologice a calității apei și nisipului din aceste zone ale Chișinăului și alte localități.

În țară sînt stabilite opt astfel de zone de importanță națională: Vadul lui Vodă, Costești, Holercani, Vatra, Soroca, Dubăsari, Tiraspol, Bender. Zonele de recreere sînt supuse anual autorizării sanitare.

„În Republica Moldova se atestă o număr mare de lacuri de însemnătate locală, care neoficial sînt utilizate ca zone de recreere aferente bazinelor acvatice, unde cetățenii își petrec timpul liber, adeseori fără a conștientiza pericolele la care se expun”, se arată în comunicatul ANSP.

În anul 2020, în țară activau 42 de zone de recreere aferente bazinelor acvatice.


În scopul protecției sănătății populației în timpul sezonului estival, ANSP recomandă cetățenilor sa fie prudenți cînd aleg zona pentru odihnă:

  • Frecventați doar locurile special amenajate și autorizate în modul stabilit;
  • respectați recomandările de pe panourile informative;
  • dați prioritate zonelor amplasate în adiacența unor elemente naturale: păduri, relief favorabil, viteza cursului apei fără curenți puternici, nivelul apei să nu oscileze brusc;
  • plaja să fie amenajată cu dușuri, cabine pentru schimbul hainelor. Nisipul să fie afînat cu regularitate;
  • pe teritoriul zonei de recreere trebuie să fie organizate instalații de alimentare cu apă potabilă sau să dispuneți de sticluțe cu apă potabilă;
  • să fie amenajate pubele destinate pentru colectarea deșeurilor;
  • străduiți-vă ca apa din lac să nu pătrundă în organism pentru a evita o posibilă infectare;
  • nu vizitați zonele de recreere în stare de ebrietate ori cu careva simptome de boală.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?