X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Ziua Internațională a Studentului, mai tristă în acest an

17 noi. 2020,, 15:51   Societate
4520 0

Ziua Internaţională a Studenţilor, marcată în fiecare an pe 17 noiembrie în întreaga lume, se deosebește în acest an. Fără concerte și focuri de artificii, tinerii studioși se mulțumesc cu mesaje de felicitare, transmise de oficiali.

Primarul capitalei, Ion Ceban a fost printre primii care a venit cu un mesaj de felicitare.

,,Cine a fost student știe cît de mult contează fiecare clipă trăită în aceasta perioada. Este Ziua Internațională a Studenților, generația care poate schimba multe și totul. Aveți un univers întreg înainte, sînteți la etapa cînd puteți descoperi, crea, înălța, dezamăgi, a merge înainte și crește. Mult succes dragi studenți! Viitorul îl puteți construi voi, doar să aveți dorința de a persevera”, a scris Ceban.

Cu un mesaj de felicitare a venit și președinta Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, scrie unimedia.info.

,,În numele Parlamentului Republicii Moldova și al meu personal, salut și felicit toți studenții din Chişinău, Bălţi, Cahul, Taraclia şi Comrat, dar și tinerii care își fac studiile peste hotare. Le doresc studenților noștri multă sănătate, fericire, bunăstare, succes și realizarea celor mai îndrăznețe proiecte!”, a menționat Greceanîi.


Prim-ministrul Ion Chicu a felicitat și el studenții cu ocazia Zilei lor internaționale.

,,Dragi studenți, am doar un îndemn pentru voi și acesta se transmite din generații în generații - învățați și valorificați cunoștințele! Aceasta este misiunea voastră, pentru a deveni profesioniști calificați, capabili să formați şi să dezvoltați societatea noastră așa cum o visați acum şi cum poate nu le-a reușit generațiilor precedente, ” a zis prim-ministrul.

Menţionăm că data de 17 noiembrie a fost declarată oficial Ziua Internaţională a Studenţilor în anul 1941, de către Consiliul Internaţional al Studenţilor, ca urmare a evenimentelor din 1939, desfăşurate la Praga. Atunci 9 studenţi şi-au pierdut viaţa, iar alţi peste 1200 au fost trimiţi în lagăre de concentrare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?