X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Zilele în care vor fi primite actele pentru stabilirea indemnizaţiei de maternitate

6 apr. 2020,, 14:19   Societate
4061 1

Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) anunţă că doar în zilele de 7 și 8 aprilie, între orele 07:30 și 15:00, casele teritoriale de asigurări sociale (CTAS) vor recepţiona acte pentru stabilirea indemnizaţiei de maternitate. Excepţie vor constitui CTAS Soroca și CTAS ŞtefanVodă, plasate în regim special de carantină.

Deservirea beneficiarelor în casele teritoriale va fi organizată în așa mod ca în momentul prestării serviciilor persoanelor să fie asigurată distanța socială necesară de la 1,5 pînă la 2 metri, iar solicitanţii trebuie să poarte măşti şi mănuşi.

Pachetul de acte necesare pe care trebuie să-l prezinte femeile asigurate, soțiile aflate la întreţinerea soţilor asiguraţi și femeile cu statut de șomer pentru a fi stabilită indemnizaţia de maternitate conține: certificatul de concediu medical în original, buletinul de identitate (în original şi în copie), iar în cazul soţiilor aflate la întreţinerea soţilor asiguraţi – certificatul de căsătorie (în original şi în copie) și declaraţia soţiei scrisă pe proprie răspundere, că nu este angajată în cîmpul muncii, nu realizează venit asigurat şi nu este persoană asigurată de riscul respectiv.

Plata indemnizaţiei de maternitate se efectuează prin intermediul prestatorului de servicii de plată desemnat prin cerere de către beneficiar. Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul Casei Naționale cnas.md la compartimentul „Alte prestații sociale”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?