X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Zece tone de alcool etilic de contrabandă, depistat la Comrat

21 aug. 2020,, 14:45   Societate
2359 0

Doi bărbaţi din satul Avdarma, Comrat, au fost reținuți, fiind bănuiți de introducerea în Ucraina, prin contrabandă, a alcoolului etilic în cantităţi deosebit de mari.

În total, sub supravegherea procurorilor PCCOCS, colaboratorii Direcției investigații „Sud” a INI a IGP și ofițerii Direcției de Poliție a UTA Găgăuzia, au ridicat din patru locaţii ale satului (inclusiv de la domiciliul unui bănuit) estimativ 10 tone de alcool etilic. Suplimentar, în urma percheziţiilor au fost ridicate un număr mare de vase din interiorul cărora venea miros puternic de aceiași substanță (vase în volum total de peste 25 tone), precum şi 9 mii de dolari, arme, muniții, dispozitive de stocare a informației și telefoane mobile.

Cei doi bărbaţi au vîrste de 43 şi 21 de ani. Unul din ei a mai fost în conflict cu legea fiind anterior condamnat pentru furt. În prezent, oamenii legii investighează implicarea și altor figuranţi în această schema infracţională.

În cazul în care vinovăția lor va fi demonstrată, ei riscă de la 3 la 10 ani închisoare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?