Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Zborul are întîrziere? Poți cere o compensație

11 iul. 2022,, 08:00   Societate
3636 0

În cazul în care zborul are întîrziere, pasagerul are dreptul să ceară compensații. Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova a venit cu o serie de recomandări și precizări pentru pasagerii care au avut de suferit din cauza reținerilor de curse, informează noi.md

Pentru întîrzierea unui zbor peste ora de plecare prevăzută:

  1. timp de două ore, în cazul zborurilor de peste 1 500 de kilometri sau mai puţin, sau
  2. timp de trei ore sau mai mult, în cazul tuturor zborurilor intracomunitare de peste 1 500 de kilometri şi al oricăror alte zboruri cuprinse între 1 500 şi 3 500 de kilometri, sau
  3. timp de patru ore sau mai mult, în cazul tuturor zborurilor care nu se încadrează în primele 2 categorii,

pasagerii au dreptul la compensaţii, asistenţă şi deservire.

Care sînt compensaţiile?

1. Valoarea acestor compensaţii este de:

  • 250 euro pentru toate zborurile de 1 500 kilometri sau mai puţin;
  • 400 euro pentru toate zborurile cuprinse între 1 500 şi 3 500 kilometri;
  • 600 euro pentru toate zborurile care nu se încadrează în primele 2 categorii.

Pentru stabilirea distanţei se ia în considerare ultima destinaţie unde pasagerul urmează să sosească cu întărziere faţă de ora prevăzută, datorită refuzului la îmbarcare sau anulării zborului.


2. Atunci cînd pasagerilor li se oferă redirecţionarea spre destinaţia finală cu un zbor alternativ, a cărui oră de sosire nu depăşeşte ora de sosire prevăzută a zborului rezervat iniţial

  • cu două ore, pentru toate zborurile de 1 500 kilometri sau mai puţin, sau
  • cu trei ore, pentru toate zborurile cuprinse între 1 500 şi 3 500 kilometri, sau
  • cu patru ore, pentru toate zborurile care nu se încadrează la primele 2 puncte,

operatorul aerian poate reduce cu 50 % compensaţia prevăzută la alineatul (1).

3. Compensaţia menţionată la alineatul (1) se plăteşte în numerar, prin transfer bancar electronic, ordin de plată bancar sau cec bancar sau, cu acordul scris al pasagerului, în bonuri de călătorie şi/sau alte servicii.

4. Distanţele indicate la alineatele (1) i (2) se măsoară prin metoda rutei ortodromice.

În cazul în care un operator aerian plăteşte compensaţii sau se achită de alte obligaţii care îi revin în conformitate cu Regulamentul, nici una din dispoziţiile acestuia nu poate fi interpretată ca o limitare a dreptului său de a pretinde compensaţii de la orice persoană, inclusiv părţi terţe, în conformitate cu legislaţia aplicabilă. În special, prevederile Regulament nu limitează în nici un fel dreptul operatorului aerian de a solicita o rambursare de la un turoperator sau de la o altă persoană cu care operatorul aerian a încheiat un contract. În mod similar, nici una din dispoziţiile Regulamentului nu poate fi interpretată ca o limitare a dreptului unui turoperator sau al unei părţi terţe, alta decît pasagerul, cu care operatorul aerian a încheiat un contract, de a solicita o rambursare sau reparaţii operatorului aerian, în conformitate cu legislaţia aplicabilă în materie.

Orice persoană care consideră că i-a fost lezat un drept consfinţit de Regulament poate sesiza organele competente stabilite de legislaţia în vigoare.

Ce înseamnă asistenţă?

Pasagerilor li se oferă posibilitatea de a alege între:

  1. rambursarea, în termen de şapte zile, a întregului cost al biletului, la preţul de achiziţie, pentru partea sau părţile de călătorie neefectuate, precum şi pentru partea sau părţile deja efectuate, în cazul în care zborul devine inutil în raport cu planul de călătorie iniţial al pasagerului, împreună cu, dacă este cazul, un zbor de retur la punctul de plecare iniţial, cît mai repede posibil;
  2. redirecţionarea, în condiţii de transport comparabile, spre destinaţia finală, cît mai repede posibil sau
  3. redirecţionarea, în condiţii de transport comparabile, spre destinaţia finală, la o dată ulterioară, la alegerea pasagerului, sub rezerva existenţei unor locuri disponibile.

Ce este dreptul la deservire?

Pasagerii au dreptul de a li se oferi gratuit următoarele:

  1. mese şi băuturi răcoritoare, direct proporţionale cu timpul de aşteptare;
  2. cazare hotelieră, în cazul în care este necesară o şedere de una sau mai multe nopţi, sau în cazul în care este necesară o şedere suplimentară faţă de cea prevăzută de pasager;
  3. transportul dintre aeroport şi locul cazării (hotel sau altele).

În plus, pasagerii au dreptul la două apeluri telefonice gratuite şi de a trimite gratuit mesaje prin telex, fax sau e-mail.

La aplicarea prevederilor menţionate mai sus, operatorul aerian acordă o atenţie specială nevoilor persoanelor cu mobilitate redusă şi însoţitorilor acestora sau a cîinilor utilitari însoţitori certificaţi, precum şi nevoilor copiilor fără însoţitor.

Surclasarea şi declasarea

În cazul în care un operator de transport aerian cazează pasagerul la o clasă de călătorie superioară preţului de achiziţie al biletului, operatorul nu poate pretinde o plată suplimentară.

În cazul în care un operator de transport aerian cazează pasagerul la o clasă inferioară preţului de achiziţie al biletului, atunci acesta, în termen de şapte zile rambursează

a) 30 % din preţul biletului pentru toate zborurile de 1500 kilometri sau mai puţin; sau
b) 50 % din preţul biletului pentru toate zborurile variind între 1500 şi 3500 kilometri; sau
c) 75 % din preţul biletului pentru toate zborurile care nu se încadrează în cazurile menţionate la literele a) sau b).

Obligaţia de a informa pasagerii despre drepturile lor

1. Operatorul de transport aerian se asigură că în zona de înregistrare a pasagerilor este afişat un anunţ lizibil, constînd din următorul text imprimat cu caractere clare şi vizibile: „În cazul unui refuz la îmbarcare sau în cazul în care zborul dumneavoastră este anulat sau are o întîrziere de cel puţin două ore, solicitaţi la ghişeul de înregistrare sau la poarta de îmbarcare textul în care sînt precizate drepturile dumneavoastră, în special cu privire la compensaţie şi asistenţă”.

2. Operatorul de transport aerian care refuză îmbarcarea sau anulează un zbor prezintă fiecărui pasager în cauză o comunicare scrisă în care sînt precizate normele de compensare şi asistenţă în conformitate cu dispoziţiile regulamentului. De asemenea, el prezintă fiecărui pasager afectat de o întîrziere de cel puţin două ore o comunicare scrisă echivalentă. Pasagerului i se mai prezintă, sub formă scrisă, coordonatele instituţiei naţionale desemnate pentru rezolvarea încălcărilor.

3. În ceea ce priveşte persoanele nevăzătoare şi persoanele cu vedere redusă, dispoziţiile articolului menţionat mai sus se aplică utilizîndu-se mijloacele alternative corespunzătoare.

Organul de control cu funcţii de protecţie a consumatorilor în transportul aerian și activităților conexe este Autoritatea Aeronautică Civilă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?