X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Voronin despre expulzarea cetățenilor turci

25 sep. 2018,, 07:52   Societate
3716 0

La scurt timp după expulzarea în condiții contradictorii a celor șapte cetățeni turci, Agenția de presă IPN a expediat unor foști conducători de prim rang ai Republicii Moldova un set de întrebări, răspunsurile la care ar fi putut contribui la elucidarea mai amplă a cazului. Primul s-a „spălat pe mîini” de interviu ex-președintele Vladimir Voronin, care a deținut funcția de șef al statului în perioada 2001-2009.
---

În același scop de clarificare mai bună a lucrurilor într-un caz ieșit din comun pentru statul moldovenesc și societatea moldovenească, IPN aduce la judecata opiniei publice întrebările înaintate, propunînd cetățenilor să-și formuleze propriile răspunsuri la ele, cu precizarea că formula „a se spăla pe mîini” i se atribuie în special ex-conducătorului roman al Iudeii, într-un caz care a marcat omenirea.

„Stimate Domnule Vladimir Voronin,

În contextul cazului recent de expulzare a șapte cetățeni turci de pe teritoriul Republicii Moldova și în virtutea experienței acumulate în funcții înalte în stat, Agenția de presă IPN vă solicită opinia referitor la unele aspecte ale cazului respectiv, inclusiv:

- Legislația națională obligă Serviciul de Informații și Securitate să informeze primele persoane în stat despre operațiunile de genul celei de expulzare a cetățenilor turci, înainte sau după desfășurarea acestora?

- Răspuns: -

- Există anumite categorii de evenimente despre care SIS este obligat să informeze în prealabil? Evenimentul din 6 septembrie 2018 este dintre acestea?

- Răspuns: -

- Care sînt persoanele cu funcții înalte în stat informate în mod obligatoriu?

- Răspuns: -

- Rapoartele prezentate primelor persoane sînt identice după conținut și volum sau diferite, în funcție de gradul de subordonare a SIS-ului față de o autoritate sau alta?

- - Răspuns: -

- Ce responsabilitate poartă primele persoane în cazul unor operațiuni cu efecte naționale și internaționale negative? Este vorba de responsabilități egale sau diferire, în funcție de gradul de subordonare a SIS-ului față de o autoritate sau alta?

- Răspuns: -

- Cîtă informație trebuie să prezinte SIS pentru ca primele persoane să dispună de suficientă informație?

- Răspuns: -

- În ce cazuri primele persoane sînt nevoite/obligate să solicite informație suplimentară sau audieri parlamentare după eveniment, cum s-a întîmplat în cazul evenimentului respectiv?

- Răspuns: -

- Ce posibilități și obligațiuni, conform legislației, au acestea de a interveni înainte de desfășurare și după, în cazurile cînd consideră că este necesar?

- Răspuns: -

- Ați avut cazuri similare în perioada deținerii funcției înalte în stat și ce rol ați avut în soluționarea acestora?

- Răspuns: -...”

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?