Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Vor fi reexaminate pensiile celor care muncesc sau au muncit după pensionare

24 aug. 2018,, 15:01   Societate
6182 2

Persoanele care muncesc sau au muncit după pensionare vor putea solicita reexaminarea pensiei începând cu 1 ianuarie 2019, potrivit unor modificări legislative care au fost publicate astăzi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Astfel, pensionarii care activează sau au activat în câmpul muncii după realizarea dreptului la pensie pentru limită de vârstă, pot solicita o singură dată reexaminarea pensiei, cu condiția că cuantumul pensiei reexaminate este mai mare decât cea aflată în plată.

Conform prevederilor, de la 1 ianuarie 2019 vor fi reexaminate pensiile stabilite până la 1 ianuarie 1999, cu stagiul de cotizare după realizarea dreptului la pensie de la 15 ani. De la 1 ianuarie 2020 – cele stabilite până la 1 ianuarie 1999, cu stagiul de cotizare după realizarea dreptului la pensie până la 15 ani. Ulterior, de la 1 ianuarie 2021, vor fi reexaminate pensiile stabilite după 1 ianuarie 1999 până la 1 ianuarie 2019, cu stagiul de cotizare după realizarea dreptului la pensie de la 15 ani.

În următorii ani, termenul stagiului de cotizare după pensie va descrește anual cu trei ani.

Numărul pensionarilor care ar beneficia de reexaminarea pensiilor în anul 2019 este estimat la circa 2500, iar cheltuielile la peste 84 mln de lei. Numărul pensiilor reexaminate și cheltuielile respective vor atinge în anul 2027 cifrele de 130 mii și, corespunzător, 133 mln de lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?