Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

„VOIEVOD”: Partidele politice de dreapta și stînga au reușit să unească națiunea în jurul ideei de stat de drept

10 iun. 2019,, 15:30   Societate
3365 0

Mişcărea Naţională Voievod constată cu mare bucurie că clasa politică în frunte cu Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și Blocul Electoral ACUM din Republica Moldova a dat dovadă în ultima zi de maturitate politică, bazîndu-se în exclusivitate pe interesele poporului moldovenesc, principiile democratice, precum și drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Despre aceasta anunță într-un mesaj, președintele Mişcării Naţionale „VOIEVOD”, Nicolae Pascaru, citat de Noi.md

"În sfîrșit, partidele politice parlamentare de dreapta și stînga au reușit să unească națiunea în jurul ideei de stat de drept, democrație și unitate națională, de care avem nevoie atît demult în aceste clipe de cumpănă pentru țara noastră. Considerăm că sistemul oligarhic a exploatat la maxim curentul unionist pentru a provoca conflicte în societate, sub paravanul cărora s-a organizat furtul miliardului – furtul secolului, în urma căruia poporul moldovenesc a fost supus unei greutăți financiare fără precedent. Republica Moldova trebuie salvată din ghiarele sistemului oligarhic și corupt, proces care a început în aceste zile în Parlamentul Republicii Moldova prin alegerea organelor de conducere ale Parlamentului, în frunte cu Zinaida Greceanîi și numirea noului Guvern în frunte cu Maia Sandu", este scris într-un comunicat de presă.

Totodată, Mişcărea Naţională „VOIEVOD” manifestă un respect deosebit față de Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, pentru curajul și tăria de caracter de care a dat și dă dovadă, subliniind că speculațiile video și toate atacurile îndreptate personal spre Președinte este parte a unei strategii politice care a dus la distrugerea sistemului oligarhic, mincinos și antipopular instaurat încă din 2016 în Republica Moldova.

"Începînd cu data de 8 iunie 2019 Moldova este altfel, este o Moldovă nouă în care începe să triumfe democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, interesele naționale ale poporului moldovenesc precum și scoaterea din captivitate a statului Republica Moldova. Reieșind din evenientele recente, noi avem deplina încredere că Moldova are Parlament, Guvern și președinte popular, iar așa – Moldova Are Viitor!" scrie sursa citată.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?