X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Vicol comentează cererea sa de demisie venită din partea unui membru al CA

5 aug. 2019,, 17:10   Societate
3806 0

Președintele CA, Dragoș Vicol a comentat cererea sa de demisie venită din partea unui membru al CA spunînd că fiecare membru al Consiliului este în drept să-i ceară demisia.

„Au fost făcute aceste propuneri și spuse aceste doleanțe evocîndu-se și motivul. Însă, din punctul meu de vedere motivele evocate sînt lipsite de substrat factologic. Este vorba de faptul că unul din membrii Consiliului Audiovizualului a fost nevoit să-și întrerupă vacanța, ori subiectele care au fost incluse în ultimele ședințe ale CA, în opinia mea, nu au suportat o amînare. Personal, nu am numărat și nici nu am verificat consecutivitatea ședințelor la care absentează sau este prezent un membru și pînă la urmă consider că pentru opinia publică și pentru interesul public nu este atît de important dacă cineva dintre noi este nevoit să renunțe la vacanță pentru a se dedica funcției în care a fost ales pentru șase ani. Dacă s-au întîmplat asemenea lucruri, cred că acestea trebuie să fie privite prin prisma responsabilității și jurămîntului care a fost depus în plenul Parlamentului. Alte modalități de reflectare sau anumite invocări au un substrat speculativ. Deși persoana respectivă s-a prezentat la serviciu și a scris din propria inițiativă cerere pentru a fi rechemată la ședința numărul 6 a CA, cea de-a 7-a nici nu a avut loc. La rîndul meu am satisfăcut imediat această solicitare, iar persoana respectivă a fost prezentă și consider că nu este un motiv atît de important pentru opinia publică dacă cineva este nevoit din motive absolut obiective să-și întrerupă vacanța. Consider că între solicitarea de a-mi prezenta demisia și supărarea că a fost întreruptă brusc vacanța există o legătură directă, iar dacă nu există este altceva. M-i se pare că această solicitare în privința acestui management defectuos vine tocmai dintr-o supărare internă, dar reiterez că interesul public in domeniul audiovizualului este mai important decît activitățile noastre personale”, a spus Dragoș Vicol.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?