Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3991

Veste bună pentru călători: Calea Ferată a Moldovei relansează trei curse

25 sep. 2021,, 11:45   Societate
19144 0

Veste bună pentru moldovenii care călătoresc cu trenul. Calea Ferată a Moldovei a anunţat că intenţionează să relanseze, pînă în 1 noiembrie, trei curse internaţionale de pasageri. Este vorba despre Chişinău-Bucureşti, Chişinău - Iaşi şi Chişinău - Odesa.

„Cursele de pasageri în această perioadă a anului sînt neutre ca venit, dar este important, din punct de vedere al imaginii, ca să le lansăm, şi este o bucure pentru angajaţii CFM. Şi din altă parte, este foarte fericit pentru pasagerii devotați ai trenurilor.", a spus Oleg Tofilat, directorului general al Întreprinderii de Stat Calea Ferată din Moldova.

Potrivit directorului, spre Odesa şi Iaşi vor circula trenuri modernizate, iar pînă la Bucureşti va fi repusă pe şine o garnitură mai veche. Totuşi, toate trei urmează să fie reparate, transmite Noi.md cu referire la Publika.md.

„În garniturile de trenuri modernizate vom investi 2,5- 3 milioane de lei. Iar în ceea ce trebuie pentru Bucureşti, trebuie aproximativ 500 de mii de lei.", a specificat acesta.

Potrivit conducerii CFM, cel mai probabil, trenurile vor circula după orarul de pînă la sistarea curselor, iar preţurile biletelor vor rămîne neschimbate. Anterior, pentru o călătorie cu trenul pînă la Iaşi, pasagerii achitau între 90 şi 130 de lei, în funcţie de clasă.

Pînă la Odesa preţul unui bilet varia între 155 şi 171 de lei. Iar pînă la Bucureşti, călătorii trebuiau să scoată din buzunare între 560 şi 647 de lei pentru un adult şi între 340 şi 426 de lei pentru un copil.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?