Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Vama a demarat raportarea pentru anul 2018

17 ian. 2019,, 14:21   Societate
1987 0

Serviciul Vamal a început ședințele de raportare privind activitatea pentru anul 2018. Prima ședință de bilanț a avut loc ieri, reunind subdiviziunile autonome din cadrul Aparatului Central al Serviciului Vamal.

În cadrul reuniunii, prezidate de Directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, s-a raportat despre activitățile desfășurate pe parcursul anului trecut, fiind menționate și cele mai importante realizări.

Printre cele mai notabile pot fi enumerate proiectele de dezvoltare a infrastructurii vamale, în special, darea în exploatare a noului punct comun de trecere a frontierei ”Palanca”, precum și cele ce vizează construcția zonelor de control vamal, a terminalelor sau a blocurilor sanitare.

Totodată, instituția a elaborat șapte fișe de proiecte de asistență în vederea realizării celor mai importante măsuri din Planul Național de acțiuni în domeniul facilitării comerțului pentru anii 2018-2020. Acestea urmează a fi depuse în adresa mai multor parteneri de dezvoltare în vederea identificării potențialilor donatori.

Următoarele la raport vor ieși subdiviziunile din cadrul Departamentului antifraudă și conformare și ale Departamentului venituri și control vamal. Alte trei ședințe de bilanț vor fi petrecute în birourile vamale. Acestea sînt preconizate pentru săptămîna viitoare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?