Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Urmele unui sat medieval au fost descoperite în raionul Călăraşi

8 aug. 2018,, 08:30   Societate
3057 0

Urmele unui sat medieval de pe timpul lui Ștefan Cel Mare au fost descoperite de arheologi în apropiere de Vălcineţ, raionul Călăraşi.

Se presupune că este vorba de vatra satului Vălcineţ, iar localitatea care azi se află la peste un kilometru ar fi început anume de aici.

În timpul săpăturilor a fost descoperit un complex format dintr-o locuință semi adîncită și un cuptor în aer liber. Dacă urmele casei sînt mai puțin vizibile, cuptorul se conturează perfect.

"Se vede conturul cuptorului propriu zis. Acest strat de arsură de culoare cărămizie, grosimea lui de circa 10 centimetri denotă o utilizare de durată. A fost cîndva probabil boltit. Circa 30 - 35 de cm partea superioară a fost rasă de lama plugului", a spus Sergiu Matveev, arheolog.

Aici au fost descoperite fragmente de ceramică, cuie şi alte obiecte metalice.

"Aici e partea superioară a unui ulcior. Avem aici toarta. Vedem că aici se și unește iată așa, iar aici este gura și ciocul de scurgere", a spus Vlad Vornic, arheolog, directorul Agenției Naționale de Arheologie.

"Trebuie să spunem că defapt asemenea așezări rurale în ultimii 30 - 40 de ani nu au fost cercetate. Așa se obțin noi date științifice pentru a înțelege această perioadă pentru care avem puține documente scrise"

Săpăturile arheologice se fac pe traseul gazoductului Ungheni - Chișinău, construcția căruia trebuie să înceapă în luna septembrie. Pînă acum au fost cercetate siturile de la Milești, Peticeni și Călărași.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?