X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Următorul recensămînt general din Moldova va fi amînat pînă în anul 2023?

15 oct. 2018,, 18:20   Societate
1939 0

Următorul recensămînt general din Moldova s-ar putea să fie amînat pînă în anul 2023.

Informaţia în cauză a fost comunicată publicaţiei «Ekonomiceskoie obozrenie - Logos Pres» de către Vitalie Valcov, directorul general al Biroului Național de Statistică.

El a menționat că majoritatea țărilor își vor desfășura următoarele campanii de recensămînt în anul 2020, conform cerințelor standardelor internaționale, recensămîntul se desfăşoară la fiecare zece ani și, de preferință, în așa-numiţii ani zero. Dar deoarece Moldova a întîrziat semnificativ cu ultimul recensămînt, Consiliul Național consideră că următoarea campanie de recensămînt trebuie organizată în anul 2023. "Recensămîntul agricol a fost cel mai neglijat - ultimul a avut loc în anul 2011, iar următorul, potrivit metodologiei, nu va avea loc concomitent cu cel al populaţiei, ci peste un an, adică în 2024", a explicat Vitalie Valcov.

El a menționat că Moldova nu va fi o excepție în aplicarea tehnologiilor avansate de recensămînt, al unuia pentru testare (cu doi ani înainte de campania de recensămînt) cu atragerea mijloacelor moderne de colectare a informațiilor - prin computerele de acasă, telefoane inteligente și alte dispozitive, cu ajutorul unor tablete speciale ale peroanelor care efectuează recensămîntul, precum şi prin metoda tradiţională - personal la domiciliu, prin completarea formularelor de hîrtie.

Crearea formularului pentru recensămînt pe site-ul Agenției Serviciilor Publice, potrivit experților, acest lucru va permite majorarea numărului populației participante la recensămînt. "Reieşim din faptul că 20-25% din populaţie va participa la recensămîntul din 2023 prin intermediul Internetului. Recensămîntul de testare va verifica cît de optimiste sînt estimările noastre. Acesta se desfășoară în toate țările pentru a cizela aspecte metodologice, organizaționale și tehnologice. Acum specialiștii noștri preiau experiența de la colegii lor ruși, care în octombrie efectuează un recensămînt pilot similar al populației în Federația Rusă", a spus directorul general al BNS.


Potrivit spuselor lui, anunțul, planificat să fie făcut public în septembrie, a rezultatelor recensămîntului populației şi al fondului locativ din anul 2014 și oferirea statutului de date oficiale ale acestora nu a avut loc. "Vom prezenta oficial rezultatele recensămîntului pînă la sfîrșitul anului. Datele vor fi actualizate şi vor include anul 2016", a promis șeful BNS.

Directorul general al departamentului a explicat situația actuală prin necesitatea de a corecta rezultatele și de a le prezenta corect într-un context teritorial, deoarece a trecut mult timp, nu totul a decurs fără probleme, mai ales în capitală și apar multe probleme, în special cu utilizarea abordărilor corecte la actualizarea datelor. BNS este asistată de experții Fondului Națiunilor Unite pentru Populație.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?