Documentul semnat stabilește o serie de obiective comune, printre care:
- promovarea valorilor, misiunilor și principiilor celor două instituții în rîndul comunității locale și regionale;
- consolidarea vizibilității ambelor entități prin organizarea de activități comune: campanii de informare, evenimente publice, materiale promoționale și acțiuni de comunicare;- facilitarea accesului studenților universității la stagii de practică și oportunități de angajare în cadrul Direcției regionale Vest, precum și promovarea educației continue pentru angajații Poliției de Frontieră prin participarea la programe universitare.
„Avem toată deschiderea pentru formarea specialiștilor care își doresc o carieră în cadrul Poliției de Frontieră. La universitate instruim economiști, juriști, psihologi și alți profesioniști, iar această colaborare va crea noi oportunități pentru tinerii noștri absolvenți”, a menționat rectorul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Natalia Gașițoi.
Acest parteneriat reflectă angajamentul ambelor instituții pentru consolidarea relațiilor de cooperare, formarea profesională continuă și integrarea tinerilor specialiști în structurile Poliției de Frontieră.
Adăuga comentariu