X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Unii producători din Moldova nu indică pe etichetă cantitatea de sare folosită

16 oct. 2019,, 14:20   Societate
2778 0

Sarea de toate zilele, surprinzător sau nu, este ascunsă în alimentele pe care le cumpărăm zi de zi. Aproape 77 la sută din excesul de sare provine din produsele ambalate.

Deşi ne ameninţă sănătatea, producătorii din Republica Moldova nu indică pe etichetă cantitatea de sare întrebuinţată, chiar dacă există şi o lege în acest sens. Astfel cumpărătorii nu au nici o şansă să controleze consumul de sare. Fenomen ce duce anual la aproape 22 de mii de decese, pe seama bolilor cardiovasculare.

Rafturi pline cu minciuni! Aşa arată magazinele din Chişinău, unde mai toate produsele nu au precizată pe etichetă cantitatea de sare folosită. Mulţi fabricanţi doar indică faptul că în compoziţia produsului este şi sarea, dar nu spun în ce cantitate.

„Un simplu calcul ne arată că doar la micul dejun consumăm două linguriţe de sare, adică dublu faţă de norma recomandată. Asta dacă pe masă avem tartine cu caşcaval şi salam, dar şi brînză. Din această gustare adunăm 12 grame de sare. Şi asta pentru că în 100 de grame de caşcaval, pîine şi salam avem 3 grame de sare, iar în 100 de grame de salam avem 4 grame de sare."

Experţii au şi un top cu cele mai sărate produse alimentare. Acestea sînt crenvuştii, salamurile, pîinea şi conservele. Mai atenţi cu sănătatea consumatorilor nu sînt nici ţăranii, care pun după ureche sare în produsele lor tradiţionale. De exemplu, la un calup de cîteva kilograme de brînză de oaie, producătorii de la sate adauga un kilogram de sare.

Din 2020, ministerul Sănătăţii din Republica Moldova va cere patronilor de restaurante să scoată sarea de masă, iar pe producători îi vor obliga să pună cu 30 de procente mai puţină sare în alimente. Deşi este o problemă de viaţă şi de moarte, unii moldoveni habar nu au cîtă sare trebuie să consume, ca să rămînă sănătoşi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?