COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Un vameș a ajuns în vizorul ANI

Un vameș a ajuns în vizorul ANI

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către un inspector din cadrul Serviciului Vamal al Republicii Moldova.

În baza unei sesizări, inspectorul de integritate a inițiat procedura de control pe numele acestuia în cadrul căruia s-a stabilit că - subiectul vizat a deținut simultan și contrar legislației, funcția de inspector principal în cadrul Serviciului Vamal și calitate de co-fondator cu cota parte de 30 % în capitalul social dintr-o firmă care activează în domeniul comerțului.

Inspectorul vamal ar fi admis această stare de incompatibilitate, începînd cu anul 2011 pînă în prezent, fără a întreprinde vreo acțiune de soluționare a aceastei neconformități, în termenii stabiliți de legislație, prin transmiterea în administrare fiduciară unei alte persoane cele 30 % cotă-parte din firmă.


În cadrul controlului inițiat, fiindu-i acordat dreptul de a-și expune opinia, inspectorul vamal nu a putut argumenta cu probe concludente motivul pentru care nu a acționat pentru a-și soluționa starea de incompatibilitate admisă.

Astfel, inspectorul de integritate a considerat că inacțiunile funcționarului vamal constituie temei pentru a sesiza Serviciul Vamal în vederea inițierii procedurii de încetare a raporturilor de muncă. Acest fapt urmînd să se întîmple doar dacă actul de constatare emis va rămîne definitiv.

La fel, în privința inspectorului vamal se va aplica interdicția de a exercita o funcție publică pentru o perioadă de 3 ani, inclusiv includerea acestuia în Registrul interdicțiilor.

Inspectorul vamal are dreptul de a contesta actul emis de ANI în instanța de judecată.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load