COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Un sat din Moldova cu un călugăr și doi enoriași

Un sat din Moldova cu un călugăr și doi enoriași

Case părăsite, porți ruginite, fîntîni secate și pămînturi în pîrloagă. Așa arată satul Șestaci din raionul Sîngerei, sat în care locuiesc acum doar un călugăr și o familie de credincioși. Au ales să se refugieze într-un loc liniștit, mai aproape de Dumnezeu.

În urmă cu 16 ani, în Șestaci trăiau 7 bărbați și 12 femei. Unii au murit, alții și-au părăsit casele, lăsînd totul. Acum toate-s ruine.

Ne-ar fi fost destul de greu să găsim satul, dacă n-am fi înaintat pe drumul de pietriș, recent renovat, care ne-a adus la Șestaci. La capătul drumului, se află o mănăstire mică, încă în proces de construcție. Este, se pare, ultima speranță a călugărului Antonie pentru a salva localitatea. Sfinția Sa a refuzat să vorbească cu echipa noastră de filmare. Îi place liniștea și singurătatea, transmite NOI.md cu referire la nordnews.md.


Iar la Șestaci e o liniște adîncă, întreruptă, din cînd în cînd, doar de ciripitul păsărilor.

Singurele case îngrijite din sat sînt cele ale călugărului și a unei familiii care s-a stabilit aici acum doi ani. Nu sînt prea vorbăreți, dar ne-au invitat să venim la slujbă, care se oficiază aici odată în lună, pentru o mînă de oameni de prin părțile locului.

De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.

Satul vecin, Clișcăuți numără 50 de gospodării și aproape 150 de oameni. În sat nu există primărie, casă de cultură, biserică, oficiu poștal, nici măcar un magazin cu cele strict necesare. Clișcăuțenii se tem că vor împărtăși soarta celor din Șestaci.

Acolo nu locuiește nimeni, doar preotul, nimeni nu a mai rămas. Au murit, satul este mic, ca al nostru, și nu știm ce va fi. Noi nu avem nici magazin, nici școală, nimic. Probabil, și la noi va fi la fel. Acolo e departe de drum, de magazin, de punctul medical. S-au împrăștiat tinerii, au rămas cei bătrîni, au murit și gata.

A fost lume, dar au murit, nu ai ce face. Nu am la cine mă duce, părinții nu sînt, copiii sînt pe aici. La cine să mă duc, acolo, la Șestaci?

S-au dus toți oamenii, au murit, unii s-au mutat cu traiul. La biserică mergem, la slujbă, ne-au spus oamenii.

Tinerii nu-și văd un viiitor la Clișcăuți. Stanislav are 17 ani și abia așteaptă să plece de aici.

Oamenii au plecat demult de acolo. Cînd am fost ultima oară, deja nu mai erau oameni. Oricum voi pleca, doar nu voi rămîne aici. Aici este trist, nu ai cu ce te ocupa, a spus tînărul.

Primarul comunei Prepelița, din care fac parte și satele Șestaci și Clișcăuți, spune că nu poate face nimic pentru a readuce oamenii acasă.

În acest sătuc, nu a fost nici magazin, nici punct medical, nici grădiniță. S-au deservit din magazinul din satul vecin, Clișcăuți. Pe timpuri, acolo era o grădiniță de copii, un magazin și un punct medical. Acum, cu părere de rău, satul Clișcăuți, tot e pe calea dispariției. Magazin nu avem, grădiniță nu avem, ca să nu mai vorbim despre școală, a declarat Mihail Pleșca, primarul com. Prepelița.

În Republica Moldova, soarta satului Șestaci o împart aproape 50 de localități.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load