X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Un proxenet francez a fost deferit justiţiei

28 feb. 2018,, 08:50   Societate
3249 0

Procuratura municipiului Chişinău a finalizat urmăririea penală şi a trimis în judecată cauza penală de învinuire a unui cetăţean al Franţei, reţinut acum o lună pentru proxenetism, notează Noi.md.

Potrivit probatoriului, în luna ianuarie 2018, după ce a făcut cunoştinţă, pe o reţea de socializare, cu o tînără de 19 ani din Chişinău, inculpatul, împreună cu un cetăţean al Republicii Moldova, i-au fixat acesteia o întălnire într-un local din capitală.

Aflînd că are o situaţie materială precară, cetăţeanul francez i-a promis fetei că are şansa să-şi schimbe viaţa dacă îl va urma la Paris, unde urmează să presteze servicii sexuale contra a 55 de euro per client, într-un apartament închiriat în acest scop, iar complicele său moldovean, urmînd să-i asigure paza.

Primind acordul tinerei, acesta i-a procurat bilet de avion pe cursa Chişinău - Paris, însă călătoria nu a avut loc, deoarece acţiunile acestuia au fost curmate, fiind reţinut la Chişinău.

În prezent, acesta este cercetat în stare de arest preventiv, ia complicele acestuia – cetăţean al Republicii Moldova, este anunţat în căutare internaţională. De notat că, în cadrul acţiunilor de urmărire penală procurorii au acumulat probe care confirmă faptul comiterii, de către cei doi, a unor acţiuni similare şi în privinţa altor tinere din Republica Moldova, care ar fi fost racolate pentru a se prostitua în Franţa.


Pentru aceste acţiuni, legislaţia Republicii Moldova prevede de la 4 pînă la 7 ani de detenţie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?