X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Un proiect de turism rural, implimentat între raioanele Soroca şi Iampil

14 mar. 2019,, 18:00   Societate
2436 0

Cooperarea pe dimensiunea turismului rural a fost principalul obiectiv al proiectului transfrontalier „Turismul rural – un pas sigur spre stimularea cooperării transfrontaliere între raioanele Soroca (Republica Moldova) și Iampil (Ucraina, regiunea Vinnița)”, enunțat la conferința de încheiere, desfăşurată recent la Iampil.

Acest proiect transfrontalier a inclus o serie de instruiri, vizite de studiu la pensiuni turistice, editarea unui Ghid pentru prestatorii de servicii turistice, susținere pentru organizarea a patru festivaluri, o hartă turistică și un film documentar ce va scoate în evidență patrimoniul turistic din raioanele Soroca și Iampil.

De asemenea, a fost îmbunătățită infrastructura unor instituții publice culturale, iar 30 de pensiuni turistice, împreună cu autorităţile locale din ambele regiuni și-au consolidat capacitățile în domeniul marketingului turistic. În cadrul proiectului a fost înființată şi Asociația moldo-ucraineană de furnizare a serviciilor care are drept scop promovarea turismului rural în cele două regiuni, precum și consolidarea capacităților potențialilor prestatori de servicii în domeniul turismului rural.

Localitățile din regiunea Iampil sînt caracterizate de o amplasare geografică favorabilă, peisaje frumoase pe fundalul rîului Nistru, locuitori ospitalieri care se ocupă cu meșteșugăritul popular. De asemenea, în regiune este dezvoltată industria vinului, iar în fiecare an aici se desfăşoară Festivalul Vinului și al Sarmalelor.

”Similitudinile raioanelor noastre, precum și existența unor inițiative de cooperare atît pe plan cultural, cît și economic, sînt oportune mai ales că oferă suport autorităților și agenților economici în promovarea serviciilor și obiectivelor turistice”, este de părere Ludmila Maiorova, prim-vicepreședinte al administrației de stat a raionului Iampil.


”Consiliul raional Soroca a făcut și va face tot posibilul ca relațiile dintre operatorii turistici de pe ambele maluri ale Nistrului să fie funcționale și eficiente astfel încît afacerile în domeniul turismului rural să fie reciproc avantajoase și, totodată, utile și atractive pentru toți acei care vor dori să viziteze regiunea transfrontalieră Soroca-Iampil”, a menţionat, la rîndul său, Stela Zăbiran, secretarul Consiliului raional Soroca.

Proiectul „Turismul rural – un pas sigur spre stimularea cooperării transfrontaliere între raioanele Soroca și Iampil este implementat de IDIS „Viitorul”, în parteneriat cu Consiliul raional Soroca și Administrația raională Iampil. Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul de Cooperare Teritorială Republica Moldova – Ucraina în cadrul Parteneriatului Estic.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?