X 
Transnistria stiri: 1875

Un procent mare din populația țării noastre se confruntă cu probleme de vedere

3 oct. 08:45   Societate
3941 0

Un procent semnificativ din populația țării noastre se confruntă cu probleme de vedere, miopia fiind cea mai frecventă.

Numărul persoanelor cu această problemă este în creștere, spun specialiștii. Unul dintre factorii decisivi este folosirea necontrolată a tehnologiilor informaționale, spun specialiștii de la Chișinău și din străinătate, care au abordat subiectul în cadrul unei conferințe.

"Noi recomandăm copiilor să fie afară măcar o oră, două pe zi, pentru a fi la lumină naturală. Ecranele sînt un motiv de îngrijorare. O mai mare problemă este distanța la citit. Copiii se uită foarte aproape în telefon și ipad-uri. Această distanță mică este foarte solicitantă pentru sistemul vizual", a spus Langis Michaud, medic specialist, Canada, notează Noi.md cu referire la jurnaltv.

Deși oftalmologia evoluează rapid la nivel global, în Republica Moldova, miopia încă afectează copiii și adolescenții.

"Este o tendință în întreaga lume. Spre exemplu, în Statele Unite ale Americii, în ultimii 30 de ani s-a dublat numărul de copii cu miopie. Este important să știm cum o tratăm, cum o diagnosticăm, pentru că miopia are mai mulți factori de risc cum ar fi factorul ereditar, factorul de mediu, folosirea tehnologiilor informaționale necontrolat", a precizat Lilia Dumbrăveanu, conferențiar universitar.


În unele țări, miopia este deja clasificată oficial ca boală, nu doar ca o simplă problemă de vedere.

Pentru sănătatea ochilor, specialiștii recomandă reducerea timpului petrecut în fața ecranelor și purtarea ochelarilor.

Consultația la oftalmolog este inclusă în asigurarea medicală de stat. Prețurile ochelarilor variază. Ramele costă între 90 și 50.000 de lei, lentilele ar putea varia între 225 și 960 de lei.

2
0
1
2
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Intenția autorităților de a prelua controlul asupra rețelelor sociale este:
Trădările uniriiSemeniuc Tudor
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий