Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Un pensionar a declarat greva foamei în semn de protest împotriva condițiilor la Spitalul Oncologic

29 oct. 2019,, 12:51   Societate
4433 0

Protest în fața Guvernului. Un bărbat se plînge că a ajuns să stea de o săptămînă în stradă, pentru că medicii de la Institutul Oncologic nu i-ar fi asigurat condiții mai bune atunci cînd a fost spitalizat.

El spune că a intrat în greva foamei și în semn de protest nu va mînca 40 de zile. De partea cealaltă, directoarea Institutului Oncologic, Larisa Catrinici, susține că, de fapt, bărbatului i s-au oferit toate condițiile, însă acesta a refuzat spitalizarea.

Ion Cernei are 70 de ani și a fost diagnosticat cu cancer pulmonar acum două luni. Astfel, bărbatul a fost spitalizat la Institutul Oncologic pentru tratament.

„Două luni mă poartă pe drumuri. Am stat de două ori în spital. Cu chiu cu vai mi-au așternut patul, dar fără pernă. Cînd m-am lungit, m-am ales cu capul în jos și cu picioarele în sus. Așa sînt paturile. După asta m-am liniștit eu un pic și zic: trebuie să o „pișc” cît nu-i tîrziu”, se plînge protestatarul.

De partea cealaltă, directoarea Institutului afirmă că bărbatul a fost spitalizat, însă a refuzat să stea sub supravegherea medicilor.


„În secția oncologie medicală, pacientul a solicitat să fie salon de unu. Nu a rămas mulțumit de faptul că urma să fie spitalizat cu alți pacienți în salon pentru a se trata. A refuzat atunci tratamentul. Ulterior, acestuia i s-a propus să fie transferat în altă secție pentru a schimba circumstanțele. Pacientul a fost transferat la altă secție, i s-a spus că secția este cu condiții mai bune, cu reparație și i s-a oferit un salon de trei pacienți, la care acesta iarăși a zis că unica condiție va fi spitalizarea în salon de unu. În institut sînt toate condițiile necesare pentru a se trata. Cu regret, pacientul a zis hotărîtor că el nu rămîne în staționar și a plecat fără să fie care incidente”, a explicat directoarea Institutului Oncologic, Larisa Catrinici.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?