COVID-19 în MOLDOVA

Un nou apeduct este construit în nordul țării

Un nou apeduct este construit în nordul țării

Un nou apeduct este construit în centrul municipiului Ungheni, cu suportul acordat de Uniunea Europeană.

Rețeaua, cu o lungime de peste 1.600 metri, îi va asigura cu apă potabilă pe mai mult de 24.000 de oameni. Acțiunea este parte a procesului de modernizare a centrului municipiului Ungheni, realizată de Programul EU4Moldova: Regiuni-cheie, finanțat și ghidat strategic de UE, implementat de PNUD și UNICEF.

Lucrările de construcție au demarat în luna august şi urmează a fi finisate pînă la sfîrșitul anului. Investiția în valoare de EUR 210 170 este asigurată din fonduri europene, municipalitatea contribuind suplimentar cu 893 868 lei (echivalent a EUR 46 000). Noul apeduct este construit pe strada Națională, perimetrul str. Vasile Lupu şi str. Solidarităţii, şi este parte magistrală a traseului de apă potabilă în municipiul Ungheni ce interconectează cele șapte cartiere din oraș.


Rețeaua de distribuție din municipiul Ungheni este învechită și nu a fost renovată, cu mici excepții, din 1978, anul construcției apeductului din Ungheni. Reţeaua este într-o stare avariată, motiv din care deseori au loc spargeri ale țevilor, deteriorări ce duc la pierderi considerabile de apă, cheltuieli pentru lichidarea avariilor și repararea porțiunilor afectate.

Noul sistem va asigura cetățenii din Ungheni cu acces la apă potabilă și, cu siguranță, va îmbunătăți condițiile de viață a locuitorilor municipiului. Acesta reprezintă primul proiect de infrastructură lansat de programul EU4Moldova: Regiuni-cheie.

Pe strada Națională, unde este construit noul apeduct, sînt amplasate cele mai multe instituții publice, organizații ce prestează servicii cetățenilor și activează cei mai mulți agenți economici din oraș. Strada Națională este strada principală din mun. Ungheni și este una din cele mai lungi străzi din oraș.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load