X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Un inspector fiscal, reţinut: Ar fi cerut 50 000 de lei de la un antreprenor

19 apr. 2021,, 10:18   Societate
2258 0

Un inspector principal al Direcției generale administrare fiscală Centru din cadrul Serviciului Fiscal de Stat a fost reţinut, cu puţin timp în urmă, de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie. Funcţionarul este bănuit că ar fi pretins 50 000 de lei mită de la un agent economic, pentru a nu-l sancţiona drept urmare a unui control fiscal.

Potrivit materialelor cauzei penale, s-a stabilit ă măsura specială de investigații – transmiterea banilor în sumă de 20 000 de lei, sub controlul CNA, ceea ce constituie o parte din cele 50 000 de lei, pretinse anterior.

Astăzi, pentru administrarea tuturor probelor, s-au desfăşurat percheziţii în automobilul, biroul şi la domiciliul bănuitului. În urma acţiunilor de urmărire penală, funcţionarul a fost reţinut pentru 72 de ore şi urmează să fie cercetat penal pentru corupere pasivă. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă pînă la 10 ani de puşcărie, amendă penală şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pe o anumită perioadă.

La scurt timp, Serviicul Fiscal de Stat a emis un comunicat de presă prin care comunică faptul că va acorda tot suportul necesar organelor de drept pe marginea dosarului sus-menționat, întru elucidarea deplină a cazului respectiv.

„Serviciul Fiscal de Stat se disociază de funcționarii fiscali care admit manifestări coruptibile în activitatea lor, precum și reiterează angajamentul de a continua activitatea în spiritul legalității, transparenței, corectitudinii și responsabilității”, se mai arată în comunicat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?