X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Un grup de deputați cer anularea examenelor de Bacalaureat

27 apr. 2021,, 11:09   Societate
2460 2

Fracțiunea parlamentară PSRM a înregistrat în Parlament proiectul de lege cu privire la anularea examenelor naționale de absolvire a programelor de studii pentru anul de învățămînt 2020-2021. Inițiativa vizează elevii absolvenți ai liceelor, gimnaziilor, colegiilor și școlilor profesionale.

Deputatul PSRM, Nichita Țurcan, a declarat că acest proiect a fost elaborat urmare a solicitărilor venite din partea elevilor și părinților. Propunerea legislativă vine în contextul pandemiei și a evitării riscului de infectare în masă a elevilor și pedagogilor, dar și din cauză că o bună parte a orelor în acest an s-au desfășurat online.

Potrivit proiectului, diploma de bacalaureat se va elibera elevilor care s-au înscris pentru sesiunea de examen 2020-2021 și finalizează clasa a XII-a de liceu sau programul de liceu în instituțiile de învățămînt profesional-tehnic cu media anuală mai mare sau egală cu 5.

Conform datelor prezentate de Ministerul Educației, în acest an la sesiunea de BAC sînt înscriși peste 16 700 de candidați, alți peste 30 de mii de elevi urmează să încheie în acest an treapta gimnazială.

Parlamentarii propun ca să fie aplicată practica anului trecut, astfel încît notele de absolvire a liceului să fie calculate din media pe ultimii trei ani de studii. De asemenea, proiectul prevede susținerea opțională a examenelor de bacalaureat pentru liceenii care intenționează să-și continue studiile în instituțiile de învățămînt superior de peste hotare.


Proiectul PSRM urmează să fie avizat de comisii și votat de Parlament.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?