Criza energetică stiri: 789
Preşedintele stiri: 3235
Puterea stiri: 7327
Obiectiv european stiri: 287

Un fost sportiv care în martie a agresat fizic un bărbat – trimis în judecată

25 mai. 13:34   Societate
1122

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea pe banca acuzaților a autorității criminale, fost sportiv, care în martie curent a agresat fizic un bărbat în sectorul Botanica al capitalei și a amenințat cu pistolul cîinele care-l însoțea.

Faptele au avut loc în curtea unui bloc. Atunci, învinuitul care are vîrsta de peste 50 de ani s-a arătat deranjat de prezența cîinelui și, după un schimb de replici, a scos arma și a îndreptat-o spre animalul de companie.

Acum, procurorii i-au formulat învinuirea pentru comiterea huliganismului agravat și de purtarea și păstrarea ilegală a armei de foc și a munițiilor fără autorizarea necesară. Potrivit legii penale, pedeapsa maximă pentru faptele incriminate este pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de șapte ani. La solicitarea procurorilor PCCOCS, acesta continuă să fie deținut în arest preventiv.

În același timp, procurorii PCCOCS de comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații continuă urmărirea penală în privința acestuia pentru faptul că a șantajat oameni de afaceri ca să-i întoarcă datorii inventate în sume de 150.000 euro, 11 milioane lei și 200.000 euro. Potrivit legii, pînă la pronunțarea unei hotărîri judecătorești finale, acesta se prevalează de prezumția nevinovăției.

2

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Moldova, împreună cu Ucraina, a primit statutul de țară candidată la UE. Cum, în opinia dumneavoastră, se va schimba viața moldovenilor?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав