X 
Coronavirus stiri: 8211
Obiectiv european stiri: 316
Criza energetică stiri: 926

Un fost șef al ASP, acuzat că a eliberat ilegal zeci de pașapoarte persoanelor afiliate lui Plahotniuc

1 iul. 14:28   Societate
1995

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cu sprijinul Serviciului de Informații și Securitate, au terminat acțiunile de urmărire penală în privința unui fost director al Agenției Servicii Publice (ASP), Serghei Railean.

Acesta este acuzat de emiterea a zeci de buletine de identitate și pașapoarte cu încălcarea procedurilor, inclusiv în lipsa solicitanților – persoane afiliate lui Vladimir Plahotniuc.

Mai exact, procurorii PCCOCS îi incriminează acestuia comiterea a două infracțiuni – depășirea atribuțiilor de serviciu și falsul în acte publice.

Potrivit legii penale, pedeapsa prevăzută pentru prima infracțiune este detenția în închisoare pentru un termen de la 6 la 10 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani; iar pentru a doua – amendă de pînă la 117.500 lei sau închisoare de la 1 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani. Pînă la pronunțarea unei hotărîri judecătorești finale, însă, acesta se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

În vederea asigurării reparării prejudiciului cauzat statului prin infracțiunile incriminate, procurorii PCCOCS au dispus aplicarea măsurilor asiguratorii.


Procurorii menționează că învinuirea adusă fostului director al Agenției vizează comiterea faptelor investigate în favoarea organizației criminale „Plahotniuc.” În ceea ce privește complicii la comiterea infracțiunilor investigate, urmărirea penală este în fază finală.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

[No canvas support]
  • Votat 0
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав