Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Un fost director SIS a intrat în atenția ANI

11 ian. 2021,, 13:13   Societate
6851 1

În perioada 28-31 decembrie 2020 și 04-06 ianuarie 2021, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat controlul averii în privința unui fost director

al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Modova. Un alt control, pentru nerespectarea regimului juridic al conflictelor de interese, a fost inițiat pe numele vicepretorului sectorului Ciocana din municipiul Chișinău. În procedurile de control a averii mai este vizat și un șef de secție din cadrul Marelui Stat Major al Armatei Naționale, un fost șef al secției Construcții din Consiliul raional Rîșcani și un director de liceu din capitală.

Viceprimarul de Edineț este verificat de către inspectorii de integritate pentru un posibil conflict de interese.

La fel, un consilier din Consiliul Porumbeni, raionul Cimișlia, secretarul Consiliului Maximovca raionul Anenii Noi, directorul unui liceu din suburbia capitalei și directorul unei grădinițe din raionul Cantemir se află în procedurile de verificare pentru admiterea unor conflicte de interese.

În vizorul inspectorilor de integritate au intrat și primarul satului Floreni din raionul Anenii, dar și un inspector vamal din cadrul Serviciului Vamal al Republicii Moldova, un consilier din orașul Sîngera, municipiul Chișinău, un consilier local din satul Vertiujeni raionul Florești și un funcționar public din Consiliul Raional Ocnița.


Aceștia sînt verificați pentru încălcarea regimului juridic al incompatibilităților.

Inspectorii de integritate au emis patru procese verbale cu privire la contravenție în care au fost stabilite amenzi în sumă totală de 5000 de lei.

Un proces verbal de contravenție a fost emis pe numele unui primar din raionul Ialoveni pentru nesoluționarea în termenul legal a stării de incompatibilitate de funcție. La fel, unui procuror din cadrul Procuraturii Cahul și unui subofițer de patrulare i-au fost stabilite sancțiuni pentru depunerea tardivă a declarației de avere și interese personale. Totodată, un jurist al unei bănci din capitală a fost amendat pentru împiedicarea activității ANI.

Inspectoratul de Integritate a emis nouă acte de constatare. În aceste acte sînt vizați primarul de Basarabeasca, directorul Spitalului raional Nisporeni, un inspector vamal din Serviciul Vamal, directorul ”Apă Canal” din Ungheni, un primar din raionul Rezina și alți subiecți ai declarării.

ANI a eliberat 12 Certificate de Integritate, care au fost solicitate de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală. Prin sistemul ”e-Integritate” au fost repartizate 26 de sesizări.

Reprezentanții ANI au răspuns la 213 de apeluri telefonice, dintre care 26 la Linia Instituțională.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?