X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Un fost consilier al Alei Nemerenco a expediat o petiție Președinției

8 iun. 2023,, 15:00   Societate
2555 0

Războiul continuă. Ștefan Botnar, fostul consilier în cabinetul ministrei Ala Nemerenco, a trimis Președinției, Parlamentului și Guvernului o petiție cu privire la modul în care a fost tratat pe parcursul activității sale la Ministerul Sănătății din Republica Moldova.

„Făcînd abstracție de la cadrul legal, este pur și simplu sub limita decenței să ajungi la o vîrstă onorabilă și să umbli cu minciuni în stînga și dreapta”, a scris tînărul, pe Facebook, transmite Noi.md cu referire la unimedia.info.

Ștefan Botnar a fost angajat consilier în Cabinetul ministrei Sănătății Ala Nemerenco timp de un an. Din cauza lipsei de personal, a îndeplinit și atribuțiile șefului de Cabinet. Este de profesie medic de familie și medic de urgențe, iar înainte de a ajunge la Ministerul Sănătății, a practicat medicina în Spania, la Barcelona. A fost numit prin ordin direct al ministrei, iar în responsabilitatea lui și a echipei sale, conform regulamentului de organizare și funcționare, intra inclusiv asigurarea unui cadru „stimulativ și eficient în activitatea Ministerului Sănătății, prin optimizarea agendei de lucru a ministrului, monitorizarea îndeplinirii indicațiilor, deciziilor și activităților planificate, organizarea și desfășurarea consițiilor, colegiilor, comisiilor...”, etc.

Mai mulți angajați ai Ministerului Sănătății iau luat apărarea ministrei Ala Nemerenco și au spus că acuzațiile fostului consilier, Ștefan Botnar sunt false și neprobate.

Redacția Sănătate INFO, care a cerut o reacție la subiect ministrei, a primit răspunsul. Totuși, ministra a evitat în răspunsul său să se refere la situațiile concrete, pe care le-a menționat Ștefan Botnar și a remis un text scurt, general, care este semnat de mai mulți angajați ai ministerului, scrie sanatateinfo.md.


8
1
0
0
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?