X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Un ex-vicedirector SIS a fost reţinut

7 sep. 2019,, 07:10   Societate
3316 0

Un ex-director adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) a fost reținut vineri, 6 septembrie, pentru 72 ore. Acesta a fost pus sub învinuire, pentru depășirea atribuțiilor de serviciu, soldate cu urmări grave.

„Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Principal, în cooperare cu ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI și Serviciului de Informații și Securitate, instrumentează cauza penală privind excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, de către factori de decizie din cadrul Biroului Migrație și Azil al MAI și SIS, în cazul declarării drept persoane indezirabile şi îndepărtarea de pe teritoriul Republicii Moldova a şapte cetăţeni ai Turciei”, se indică într-un comunicat al Procuraturii Generale.

Potrivit instituţiei, temei pentru pornirea respectivei cauze penale au servit materialele anchetei de serviciu, efectuate de SPIA, precum şi hotărîrea de condamnare a statului nostru la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) pentru încălcarea drepturilor cetăţenilor turci, îndepărtaţi în luna septembrie anul 2018, din Republica Moldova în Turcia.

Joi, 5 septembrie, în cadrul aceleiaşi cauze penale, a fost înaintată învinuire şi directorului Biroului Migrație și Azil, pentru depășirea atribuțiilor de serviciu soldate cu urmări grave, cu solicitarea către MAI de a fi suspendat din funcţie, aplicîndu-i măsura preventivă - obligarea de a nu părăsi ţara.

În continuare, se efectuează acţiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigaţii, în scopul stabilirii implicării şi a altor persoane cu tangenţă la caz.


La începutul lunii septembrie 2018, șapte cetățeni străini au fost declarați indezirabili și expulzați de pe teritoriul Republicii Moldova. Prin hotărîrea din 11 iunie 2019, CtEDO a obligat Guvernul Republicii Moldova să achite cîte 25 mii de euro pentru cinci cetățeni turci, ale căror drepturi au fost încălcate, suma totală pentru despăgubirea prejudiciului moral fiind în valoare de 125 mii de euro (circa 2,56 mln lei), ceea ce constituie un prejudiciu în proporții deosebit de mari, cauzat intereselor publice.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?