Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Un bărbat s-a ales cu patru dosare penale în același timp. De ce este acuzat

28 noi. 2019,, 11:07   Societate
2777 0

Bărbatul care a dat peste cap activitatea Sectorului Poliției de Frontieră Larga din Briceni, în noaptea din 10 noiembrie curent, este cercetat penal, informează Noi.md.

Totodată, acesta a fost prins în stare de ebrietate la volan și a aplicat violența asupra unui ofițer principal al Poliției de Frontieră.

Bărbatul este cercetat în trei cauze penale, pentru fapte care ar fi fost comise în două episoade, la distanță de doar 17 zile, împotriva reprezentanților autorităților de frontieră. A patra cauză în care acesta este cercetat penal vizează contrabanda cu mărfuri din Cernăuți, Ucraina (în valoare de peste 1.850.000 lei), despre care Procuratura a comunicat anterior.

Dacă va fi găsit vinovat în primul dosar, de comiterea actelor de huliganism, bărbatul cu vîrsta de 35 de ani ar putea fi amendat cu o sumă de pînă la 52.500 lei sau pedepsit cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, ori cu închisoarea pentru un termen de pînă la 3 ani.

Bărbatul a aplicat și violența fizică față de un ofițer al Poliției de Frontieră, pe care l-a lovit cu ușa autoturismului și i-a provocat o echimoză.


Potrivit legii, violența aplicată asupra persoanelor cu funcție de răspundere care se află în misiune este pedepsită cu amendă de pînă la 67.500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de pînă la 180 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.

În cazul conducerii în stare de ebrietate, pedeapsa aplicabilă munca este neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?