Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Un bărbat din Nisporeni a fost condamnat pentru că și-ar fi bătut concubina

14 ian. 2019,, 10:01   Societate
8361 0

Un locuitor al raionului Nisporeni, în vîrstă de 31 de ani, a fost condamnat la 6 ani şi 5 luni de închisoare pentru violenţă în familie, comisă în privinţa concubinei sale, scrie Noi.md.

Procurorii au demonstrat că în aprilie 2018, inculpatul a revenit la primele ore ale dimineţii acasă, şi-a trezit concubina, cu care se aflau în relaţii ostile şi a început să o lovească crunt cu pumnii şi picioarele pînă aceasta a leşinat. După ce a stropit-o cu apă, femeia şi-a revenit, însă acţiunile violente ale acestuia au continuat. Avînd dureri insuportabile, victima a rugat bărbatul să cheme ambulanţa, însă acesta a refuzat. Femeia a fost salvată datorită vecinilor, care au chemat medicii, victima fiind internată în stare gravă la spital, unde, i-a fost acordat ajutorul necesar.

Potrivit informaţiilor, cei doi locuiau împreună de patru ani şi aveau doi copii minori. Acesta a mai fost în conflict cu legea, fiind anterior condamnat pentru acţiuni similare (neexecutarea măsurilor din ordonanţa de protecţie a victimei violenţei în familie.)

Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?