X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Un bărbat a ajuns pentru a doua oară în atenția procurorilor. În joc sînt 5500 de euro

22 iul. 2022,, 13:30   Societate
2947 0

Un bărbat a ajuns pentru a doua oară pe mîna ofițerilor și procurorilor anticorupție, după ce a fost denunțat la CNA de soția unui fost coleg de celulă. Femeia s-a plîns că acesta i-ar fi cerut 5 500 de euro pentru a soluționa dosarele soțului în instanță.

Potrivit datelor anchetei, în timp ce își executa măsura preventivă sub formă de arest la Penitenciarul nr. 13, după ce a fost reținut de CNA pentru trafic de influență, bănuitul a aflat că bărbatul cu care împărțea celula este vizat în mai multe cauze penale. Cînd a fost transferat în arest la domiciliu, acesta s-a întîlnit cu soția inculpatului și i-ar fi propus să-l ajute să scape de dosare. Acesta i-ar fi dat asigurări femeii că poate influența judecători de la Curtea de Apel Chișinău și procurorii în gestiunea cărora se aflau cazurile soțului ei, iar pentru serviciile lui ar fi pretins 5 500 de euro mită. La scurt timp, bărbatul ar fi primit 3 000 de euro, iar ceilalți bani urmau să fie transmiși ulterior.

CNA a deschis un dosar penal pe trafic de influență, efectuînd cercetări pe marginea cazului. Urmare a măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, bărbatul a fost reținut de ofițerii și procurorii anticorupție în timp ce primea a doua tranșă din mita pretinsă, în sumă de 2 500 de euro, bani transmiși sub controlul CNA. Acum, bănuitul este reținut pentru 72 de ore şi riscă închisoare sau amendă penală în cazul în care va fi găsit vinovat.

Amintim că, pînă la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată, orice persoană se prezumă a fi nevinovată. Procuratura anticorupție conduce urmărirea penală.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?