Un avocat a sesizat Curtea Constituțională, nefiind de acord să achite pentru polița medicală

Un avocat a sesizat Curtea Constituțională, nefiind de acord să achite pentru polița medicală

Un fost procuror, care în prezent activează în calitate de avocat, a solicitat Curții Constituționale să examineze constituționalitatea prevederilor art. 10 alin. (2 ) lit. a) şi b) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală. Mai exact, apărătorul se referă la sintagmele ”inclusiv şi avocaţii”, ”şi al avocaţilor”, ”de la data obţinerii licenţei de avocat”, scrie Bizlaw.md.

Potrivit sursei citate, prevederile legale stipulează că avocații sînt obligați să se înregistreze ca plătitor de prime de asigurare obligatorie de asistență medicală la agenția teritorială a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină în termen de o lună de la data eliberării licenței de avocat. Apărătorii trebuie să achite primele de asigurare în mărimea, în modul şi în termenele stabilite de legislaţie.

Autorul sesizării spune că această normă este în contradicţie cu prevederile art. 16 alin. 2) din Constituție. Și anume că, toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.

Confom informațiilor indicate în sesizare, persoana, care a activat peste 30 de ani în calitate de procuror, este inclusă în Lista de evidență nominală a persoanelor neangajate asigurate din bugetului de stat. Adică, fiind pensionar, beneficiază de asigurare medicală din partea Guvernului. Totuși, Compania Națională de Asigurări în Medicină s-a adresat în instanță pentru a obliga avocatul să achite prima de asigurare, după ce și-a luat licența de apărător, conform prevederilor legale.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load