Conform materialelor cauzei penale, grupul infracțional, condus de un bărbat de 45 de ani, suspectat de șantaj, ar fi urmărit, începînd cu anul 2025, obținerea prin amenințări fizice, inclusiv amenințări cu moartea, a sumei de 30.000 de euro de la un alt membru al grupului, în vîrstă de 40 de ani, invocînd o datorie fictivă.
Membrii grupului acționau și pe teritoriul Europei, iar cei care nu respectau ordinele liderului erau sancționați.Ca urmare a probelor acumulate, liderul grupului și alte patru persoane, inclusiv presupusa victimă, au fost reținute în flagrant. În timpul percheziției, au fost descoperite și ridicate 16 arme de foc, inclusiv mitraliere și puști și arme cu lunetă, aproximativ 10 000 de cartușe de diferite calibre, 5 grenade și 2 aruncătoare RPG-22, camuflate și ascunse în perete.
De asemenea au fost ridicate 3 pașapoarte cu aceeași fotografie, dar identități diferite, și alte obiecte interzise.
Patru persoane au fost reținute, pentru a stabili circumstanțele și proveniența armamentului. Persoana vătămată este cercetată în libertate pentru implicare în infracțiuni comise pe teritoriul UE.
Adăuga comentariu