X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Un acord de cooperare în mai multe domenii între Moldova și Portugalia, ratificat

15 dec. 2023,, 17:13   Societate
1319 0

Parlamentul a ratificat un ACORD de cooperare în mai multe domenii între Republica Moldova și Republica Portugheză. Astfel, țara noastră va coopera cu Republica Portugheză în domenii precum educația, știința, tehnologia, cultura, tineretul, sportul și mass-media.

Cooperarea în domeniul educației se va realiza prin încurajarea schimbului de informații privind sistemul de învățămînt, dezvoltarea în școli a proiectelor și programelor comune, identificarea metodelor și procedurilor de recunoaștere reciprocă a certificatelor, diplomelor și altor acte de studii, precum și promovarea cooperării academice, științifice, tehnologice. Totodată, vor fi acordate burse pentru studenți și cadre didactice, fiind încurajați să participe și la cursuri de instruire.

În baza acordului, va fi încurajată mobilitatea academică a oamenilor de știință, cadrelor didactice și cercetătorilor, vor fi organizate expoziții, tîrguri și alte evenimente culturale, iar artiștii din ambele țări vor putea face schimburi de experiență. O prevedere prioritară a acordului se referă la cooperarea în domeniul sportului – acțiunile de combatere a dopajului, formarea specialiștilor și schimbul de experiență.

Ratificarea Acordului de cooperare dintre Republica Moldova și Republica Portugheză a fost votată, în prima și a doua lectură, de …. deputați.

Acordul de cooperare dintre Republica Moldova și Republica Portugheză în domeniile limbii, educației, învățămîntului superior, științei și tehnologiei, culturii, tineretului, sportului și mass-media a fost semnat la Lisabona la 11 septembrie 2023.

0
0
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?