Astfel, cronicile lui Axinte Uricarul, Nicolai Costin, Ioan Canta ş.a., deşi erau inferioare ca mesaj, scopuri politice şi formă de plăsmuire letopiseţelor lui Gr. Ureche, şi, mai ales, Miron Costin, rămîn totuşi surse istorice informaţionale, mărturii literare ale epocii. Iar opera lui Ion Neculce depăşea toate cronicile moldoveneşti precedente datorită vigurosului talent de mare scriitor al fostului hatman al Moldovei şi sfetnic al lui D. Cantemir. Cronicile de pînă la Ion Neculce sînt lucrări de tranziţie - de la modelul tradiţional cronicăresc la creaţii cu tendinţe, oricum, narative, descriind, uneori, numai anumite aspecte sociale (Gheorgachi) sau plăsmuiri cu scopuri propagandistice. Letopiseţul lui Ion Neculce este o măiastră operă literară, eroina ei principală fiind zbuciumata istorie a Moldovei din perioada respectivă. Indiferent de cum se prezintă creaţia şi personalitatea cronicarilor din veacul XVIII pe fundalul marilor predecesori - Gr. Ureche şi M.Costin şi a contemporanului lor - Ion Neculce, dînşii: N.Costin, A.Uricarul, Ioan Canta, alcătuitorul Cronicii racoviţene, cel al Cronicii Ghiculeşti, logofătul Gheorgachi; cărturarii Vartolomeu Măzăreanu, Amfilohie Hotiniul, Mihail Strelbiţkii ş.a., fiecare în parte şi toţi împreună, şi-au adus contribuţia la îmbogăţirea, diversificarea şi individualizarea culturii moldoveneşti, fapt pentru care merită plecăciunea şi recunoştinţa urmaşilor.
Continuarea articolului puteți citi aici.
Adăuga comentariu