Potrivit anunțului publicat de Comisia de licențiere a profesiei de avocat, prima etapă (proba scrisă) va vea loc în data de 28 mai, iar cea de a doua etapă (proba orală) în zilele de 5, 6 și 7 iunie. Recepționarea cererilor a început în data de 15 aprilie și se încheie astăzi, 15 mai, scrie Bizlaw.
Cererea și actele necesare pentru participare la examenul de calificare în profesia de avocat urmează a fi depuse la Uniunea Avocaților.
Comisia precizează că subiectele, întrebările și spețele din dreptul civil urmează a fi soluționate în conformitate cu prevederile Codului Civil nemodernizat (cu modificările introduse pînă la 1 martie 2019).
Potrivit Statutului profesiei de avocat, pentru admiterea la examenul de calificare, avocatul stagiar prezintă Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat următoarele acte:
Comisia examinează cererea pentru admiterea la examenul de calificare doar dacă au fost depuse toate actele prevăzute de lege.
Adăuga comentariu