Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Ultima oră! Neadmiterea copiilor nevaccinați în școli și grădinițe este constituțională

30 oct. 2018,, 13:29   Societate
2716 1

Decizia autorităților de neadmitere a copiilor nevaccinați împotriva rujeolei în școli și grădinițe nu contravine Constituției.

Decizia a fost pronunțată astăzi de Înalta Curte, care a menționat că fac excepție cazurile în care există contraindicații medicale în acest sens. Curtea a fost sesizată de deputatul PSRM Vladimir Odnostalco, care a insistat că dreptul copiilor la educație este încălcat.

„Se recunosc constituționale prevederile art. 52, alin. 6 din Legea privind supravegherea de stat a sănătății publice, în măsura în care nu le sînt aplicabile copiilor în privința cărora există contraindicații medicale argumentate și documentate. Se recunosc constituționale prevederile punctului 21 subpct. 1) lit. e) din Programul Național de imunizări pentru anii 2016-2020, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1113 din 6 octombrie 2016. Prezenta hotărîre este definitivă, nu poate fi suspusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al RM”, a declarat președintele Curții Constituționale, Mihai Poalelungi.

Avocatul socialiștilor, Fadei Nagacevschi, a spus că „statul nu are instrumente de verificare a calității vaccinurilor și că acestea ar putea avea reacții adverse. „Statul mă impune să îmi asum un risc, dar nu își asumă nicio responsabilitate pentru riscurile de sănătate care ar putea interveni după vaccinare, inclusiv riscul de deces. Statul nu explică cum asigură posibilitatea părintelui de a munci, în cazul în care copilul nu este admis în sistemul educațional. Eu mi-am făcut copilul și eu știu mai bine decît statul cum să-mi educ copilul. În condițiile în care statul îmi limitează anumite drepturi, el trebuie să prevadă anumite instrumente alternative”, a spus avocatul.

De partea cealaltă, reprezentantul Ministerului Sănătății a spus că instituția are o experiență de peste 20 de ani în implementarea cu succes a programului național de imunizare. „Republica Moldova astăzi preîntîmpină cca 30 de maladii, care pot fi stopate doar prin vaccinare”, a spus acesta.


Reprezentanții Guvernului și cel al Parlamentului, de asemenea, au insistat că decizia autorităților, prin care se interzice admiterea copiilor nevaccinați în instituții de învățămînt, este constituțională.

„Suntem în fața unui drept public de sănătate și a unui drept individual, norma dreptului la viață versus norma dreptului la educație. Trebuie să constatăm că și jurisprudența Curții Constituționale califică drepturile la viață și sănătate drept valori supreme, iar statul protejează acest drept sub cea mai rigidă formă, calificîndu-l ca un drept absolut. Anume această obligație a statului de garanta dreptul absolut obligă statul la un ansamblu de acțiuni care ar garanta existența fizică a persoanei, a sănătății, care ar ocroti sănătatea persoanei și sănătatea colectivă”, a spus reprezentantul Executivului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?