COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 826 262  INFECTAȚI  313 849(+1407)   TRATAȚI 294 229     DECESE 7172 (+34)   Mai multe detalii
Preşedintele stiri: 2946
Puterea stiri: 6860

Ucraina a actualizat condițiile de călătorie pentru cetățenii din Republica Moldova

17 sep. 13:10   Societate
2559 0

Ambasada Republicii Moldova la Kiev anunță că Ucraina a actualizat vineri, 17 septembrie, condițiile de călătorie pentru cetățenii care vin din Republica Moldova.

Astfel, cetățenii Republicii Moldova pot intra în Ucraina prezentînd la punctul de trecere a frontierei de stat următoarele documente (emise sau traduse în limba engleză, avînd ștampila umedă):

– polița de asigurare medicală care să acopere costurile unui eventual tratament pentru COVID-19 și/sau costurile privind cheltuielile de carantină, care poate fi perfectată de o companie de asigurări din Ucraina sau de o companie de asigurări străină, care are reprezentanță în Ucraina sau online – aici.

– certificatul medical (de vaccinare) emis de autoritățile medicale ale Republicii Moldova ce confirmă primirea uneia sau mai multe doze de vaccinuri contra COVID-19, cu vaccinurile recunoscute de Organizația Mondială a Sănătății.

În cazul în care cetățeanul Republicii Moldova nu deține certificatul de vaccinare ce confirmă primirea uneia sau mai multe doze de vaccinuri contra COVID-19, la punctele de trecere ucrainene se va prezenta unul din următoarele certificate: rezultatului negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR) sau al testării rapide pentru determinarea antigenului coronavirusului SARS-CoV-2 (RAT), efectuate cu 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul Ucrainei. De asemenea, la traversarea frontierei pe direcția de intrare în Ucraina, cetățeanul RM va fi obligat să instaleze în telefonul său mobil aplicația serviciului electronic ucrainean „Vdoma” și să se autoizoleze pe o perioadă de 10 zile, care începe după 72 de ore de la traversarea frontierei. Traversînd frontiera pe direcția de intrare în Ucraina cu testul (PCR sau antigen), cetățeanul RM trebuie să dispună de polița de asigurare medicală pentru 14 zile, chiar dacă perioada de ședere este mai mică de 14 zile. În cazul în care perioada de ședere va depăși 14 zile, polița de asigurare medicală se va perfecta pentru perioada preconizată pentru ședere.


Aceste documente nu sînt necesare pentru copiii cu vîrsta pînă la 12 ani, ei urmînd să dispună doar de polița de asigurare medicală.

Pentru a evita autoizolarea, cetățeanul RM trebuie să efectueze pe teritoriul Ucrainei, în timp de 72 de ore de la traversarea frontierei, unul din cele două teste sus-menționate (PCR sau antigen), avînd rezultatul negativ. În cazul intrării în autoizolare, cetățeanul RM are posibilitatea de a ieși înaintea expirării celor 10 zile, prin efectuarea unuia din cele două teste sus-menționate (PCR sau antigen), avînd rezultatul negativ.

Lista laboratoarelor din Ucraina autorizate să transmită rezultatele testelor către aplicația „Vdoma” poate fi consultată pe site-ul Ministerului Sănătății, accesînd acest link.

Laboratorul introduce informațiile într-o platformă online care se sincronizează în fiecare oră cu aplicația „Vdoma”. Utilizatorii primesc un mesaj în aplicație prin care sînt informați despre rezultatul testului și necesitatea (sau nu) a autoizolării. Numărul de telefon comunicat laboratorului trebuie să fie același cu cel utilizat la instalarea aplicației.

Tranzitarea Ucrainei

Din data de 20 septembrie 2021, tranzitarea teritoriului Ucrainei în ambele sensuri poate fi realizată de către cetățenii Republicii Moldova în baza unei dovezi a faptului că aceasta va fi efectuată în decurs de 48 ore (drept exemplu poate servi biletul de călătorie cu autocarul, biletul de călătorie cu avionul, etc.). Cetățeanul RM trebuie să prezinte la punctul de trecere ucrainean polița de asigurare medicală, care să acopere costurile unui eventual tratament pentru COVID-19 și/sau costurile privind cheltuielile de carantină, precum și unul din următoarele documente:

  1. rezultatul negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR), efectuat nu mai tîrziu de 72 ore înainte de trecerea frontierei de stat sau
  2. rezultatul negativ al testului rapid pentru determinarea antigenului coronavirusului SARS-CoV-2 (RAT), efectuat nu mai tîrziu de 72 ore înainte de trecerea frontierei de stat sau
  3. certificatul medical (de vaccinare) emis de autoritățile medicale ale Republicii Moldova ce confirmă primirea uneia sau mai multe doze de vaccinuri contra COVID-19, cu vaccinurile recunoscute de Organizația Mondială a Sănătății.
0
Recomandă:

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Adăuga comentariu

Demiterea și arestarea Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, au provocat reacții contradictorii în rîndul societății. Cum credeți că vor evolua evenimentele?
🔽🔽