Toate incidentele au fost consemnate la Punctul de Trecere a Frontierei Leușeni-Albița, în data de 9 septembrie 2024.Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției Regionale Vest cercetează trei tineri moldoveni care aveau în posesie documente falsificate.
Primul caz a fost înregistrat pe sensul de ieșire din R. Moldova, în timpul verificărilor suplimentare asupra rutei „Moldova-Germania”. În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au decis să efectueze un control detaliat unor pasageri, cît și bagajelor acestora. Astfel, în geanta unui cetățean moldovean au fost depistate două cărți de identitate romînești. Una era emisă pe numele acestuia, iar cealaltă pe numele fratelui său, pasager de pe aceeași rută, de asemenea cetățean al Republicii Moldova. La primele verificări, falsificarea documentelor a devenit evidentă, iar în cadrul audierilor, cei doi au recunoscut că le-au obținut contra sumei de 50 EUR fiecare, intenționînd să le utilizeze pentru angajare în Germania.
Al doilea caz a avut loc la intrarea în R. Moldova, pe ruta „Germania-Moldova”. În urma unui control suplimentar în linia a doua, polițiștii de frontieră au descoperit asupra unui tînăr de 22 de ani o carte de identitate romînească în buzunarul pantalonilor. La o analiză detaliată, s-a constatat că documentul prezentă semne clare de falsificare. Tînărul a mărturisit că a comandat actul în perioada în care se afla încă în Republica Moldova, iar acesta i-a fost livrat ulterior, în Germania. Suma achitată pentru documentul falsificat a fost de 600 EUR.
Ambele cazuri sînt în prezent investigate, documentele falsificate fiind ridicate și transmise pentru expertiză criminalistică. Cercetările continuă în vederea elucidării tuturor circumstanțelor și aplicării măsurilor legale ce se impun.
Adăuga comentariu