Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Trei ani de închisoare pentru consilierul care a tamponat mortal un copil

20 apr. 2018,, 10:02   Societate
2640 0

Consilierul local din Corjeuţi care, acum două luni, a lovit mortal cu maşina un minor, părăsind locul accidentului rutier, a fost condamnat la 3 ani si 2 luni închisoare, cu suspendare, fiind eliberat din arest preventiv chiar din sala de judecată.

Sentinţa a fost dictată recent de către Judecătoria Edineţ, sediul Briceni.

Procurorii consideră verdictul prea blînd şi au contestat, la Curtea de Apel Bălţi, sentinţa primei instanţe, pe care o consideră ilegală, şi insistă pe condamnarea inculpatului la o pedeapsă reală cu închisoare.

Amintim că tragedia a avut loc pe 25 februarie 2018 pe strada centrală din satul Corjeuţi, raionul Briceni. Deplasîndu-se în stare avansată de ebrietate la volanul propriului automobil, inculpatul a virat pe acostament, spulberînd un copil de 7 ani, care mergea cu mama sa.

Impactul a fost atît de violent, încît minorul a decedat pe loc, iar inculpatul şi-a continuat drumul, deplasîndu-se la domiciliul său, unde şi-a parcat maşina, după care s-a culcat.

La scurt timp, acesta a fost reţinut, iar la demersul procurorilor – plasat în arest preventiv, unde s-a aflat pînă ieri.

Rezultatele testării alcoolscopice au arătat că, în momentul accidentului, inculpatul avea o concentrație de alcool în aerul expirat de 0,86 mg/l, iar în sînge concentraţia de alcool indica 2,40 g/l.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?