Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3989

Trei adolescenţi, răpiți la Hîncești

21 apr. 2021,, 15:45   Societate
2892 0

Caz ieşit din comun în satul Mingir din raionul Hînceşti. Trei adolescenţi cu vîrste cuprinse între 15 şi 16 ani au fost răpiţi şi duşi într-o casă unde au fost maltrataţi şi ameninţaţi cu pistolul.

Potrivit poliţiei, suspecţii sînt patru tineri, iar incidentul a avut loc în 12 aprilie în jurul orei 23:00. Totul a ieșit la iveală abia după ce luni seara una dintre victime a mers la poliție și a depus o plîngere. A doua zi, și ceilalți doi minori, împreuna cu părinții, au fost audiați de oamenii legii.

"M-au zvîrlit în bagajnic şi au zis că hai că te ducem la iaz să te înecăm. Cînd am ajuns, m-au dus la o poartă necunoscută pentru că eu eram în portbagaj şi nu am observat. Acolo m-au bătut cu scîndura, tot cu palmele, m-au pus şi am băut alcool.

Au luat toporul, au vrut să îmi tragă cu toporul în cap. Mie mi-au pus pistolul la spinare şi au zis că dacă nu recunosc mă împuşcă."

Minorul a recunoscut ca a fost la furat, dar spune că a făcut acest lucru pentru că a fost influenţat de amicii săi.


"- Tu ai fost să furi de la ei din casă sau nu?

- Da, eu am fost. Mi-au spus să ne ducem la mama lui şi să luăm. Mie mi-au spus că nu o să ne găsească nimeni şi m-am dus cu dînşii.

- Asta a fost prima dată cînd ai mers într-o casă sau ai mai fost şi anterior?

- E prima dată."

Cel de-al treilea adolescent susţine ca nu a comis furtul de care este învinuit.

"M-au bătut cu palmele şi la poartă m-au ameninţat cu pistoletul.

- Tu nu ai furat din casă?

- Nu."

În noaptea cu pricina băiatul nu a mers acasă.

"El atunci nu a fost acasă, a dormit într-un pod."

Dacă în privinţa suspecţilor oamenii din localitate au fost zgîrciţi la vorbe şi nu au vrut să zică nimic, despre presupusele victime aceştia au recunoscut că le crează probleme.

"Doamne fereşte, aceştia sînt hoţi."

"Băieţii au rămas din capul lor numai cu mame şi familiile nu prea lucrează, copii mulţi şi nu au ce mînca şi copiii umblă să se hrănească."

"Nu avea deja nici poliţia ce le face. S-a săturat şi poliţia că mii de ori au fost la poartă."

În urma cercetărilor, s-a stabilit că făptaşii au vîrste cuprinse între 18 şi 37 de ani. Oamenii legii nu ne-au putut preciza dacă aceștia au fost sau nu reținuți. Atît suspecţii, cît şi victimele sînt în conflict cu legea, fiind vizați în mai multe cauze penale și contravenționale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?