Criza energetică stiri: 1584
Cutremure stiri: 276

Traversarea frontierei „Leușeni-Albița” va fi mai simplă: Au început negocierile

27 sep. 15:00   Societate
1705 0

Delegația Republicii Moldova, condusă de către secretarul de stat al MAI, Jana Costachi, împreună cu reprezentanții din partea României, au avut prima rundă de negocieri asupra textului Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României, privind controlul coordonat în punctul de trecere rutier al frontierei de stat Leușeni-Albița, pe sensul de intrare în România.

În procesul de negociere sunt implicați reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Serviciului Vamal, Ministerului Justiției, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Serviciului de Informație și Securitate, precum şi reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Scopul Acordului constă în dezvoltarea relațiilor de cooperare între structurile cu atribuții la frontierele Republicii Moldova și României, pe domeniul gestionării integrate a frontierelor. La fel, realizarea activității comune va ajuta la sporirea capacităților instituționale ale autorităților de frontieră, precum și la armonizarea procedurilor de control la standardele Uniunii Europene.

Astfel, Acordul va contribui la facilitarea traversării frontierei de stat Leușeni–Albița, iar timpul de așteptare în punctul de trecere al frontierei va fi redus, prin efectuarea controlului comun moldo-român, în baza principiului „oprire unică”. De asemenea, acesta va contribui și la garantarea securității frontierei dintre Republica Moldova și România, precum și la asigurarea securității naționale, prevenirea și lupta împotriva criminalității transfrontaliere organizate.

Menționăm, că procesul de negociere asupra textului Acordului va continua prin organizarea mai multor runde de negocieri în perioada imediat următoare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

În care categorie de vulnerabilitate ați fost plasat după înregistrarea pe compensatii.gov.com?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав