Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Tratamentul de diabet zaharat - noi măsuri întreprinse pentru pacienți

7 iun. 2023,, 20:30   Societate
2374 0

Datorită implementării recomandărilor auditului realizării planului de acțiuni al Programului național de prevenire și control al diabetului zaharat pentru anii 2017-2018, au fost întreprinse măsuri care au facilitat accesul la nivel național cu analogi de insulină și dispozitive medicale al persoanelor cu diabet zaharat.

Raportul auditului privind implementarea recomandărilor auditului realizat de către Curtea de Conturi în 2019 a fost prezentat astăzi la ședința Comisiei de control al finanțelor publice.

Ca urmare a recomandărilor înaintate, au fost întreprinse măsuri de diminuare a poverii financiare legate de tratament pentru persoanele bolnave.

Circa 100 de mii de pacienți adulți au beneficiat de dispozitive medicale, fiind alocate mijloace financiare în sumă de 223 de milioane de lei, transmite Noi.md.

Totodată, patru din cele 55 de recomandări nu au fost realizate încă, iar unele au fost realizate parțial.


Astfel, având în vedere riscurile majore de sănătate pe care le implică maladia, a fost subliniat imperativul realizării integrale a recomandărilor.

Potrivit Agenției Naționale de Sănătate Publică, în ultimii 10 ani, în Moldova, numărul persoanelor bolnave de diabet s-a dublat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?