Incendii stiri: 558
Criza energetică stiri: 1669

Transportatorii anunță reluarea protestelor

21 ian. 2022,, 14:30   Societate
2634 0

Transportatorii își vor continua protestele. Aceștia nu susțin proiectul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, care propune posibilitatea stabilirii tarifelor mai mari la transportul auto de pasageri cu avizul pozitiv al consiliilor autorităților administrației publice locale.

„Acest proiect înseamnă doar un lucru, că acțiunile de protest ale transportatorilor vor continua”, a declarat într-o conferință de presă la IPN, Oleg Alexa, președintele Consiliului Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, transmite Noi.md cu referire la jurnal.md.

În proiect se introduc două categorii de tarife: la serviciile de transport raional și interraional. Deși din proiect reiese că tariful ar putea crește de la 1 martie, de la 60 de bani, cum este acum, pînă la 1 leu per kilometru pentru un pasager, nu e chiar așa, precizează Oleg Alexa.

Președintele Consiliului Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto spune că prin acest proiect ministrul Andrei Spînu încearcă să transfere responsabilitatea pentru creșterea tarifelor de la minister la organele publice locale. În document este indicat că transportatorul va putea ridica tariful cu condiția avizului pozitiv al consiliului local din localitatea unde este deschisă ruta. Apar însă multe semne de întrebare privind aplicarea acestei formulări, afirmă Oleg Alexa.

Codul transportului rutier prevede că ministerul calculează și aplică tarifele pentru serviciile de transport și serviciile de autogară. Ministerul nu stabilește un diapazon de tarife care ar putea fi aplicate în funcție de voința organului public local. „Reiese acum că transportatorii trebuie să alerge pe la fiecare primărie, să depună cerere și primăria fie va accepta, fie nu va accepta, fie va accepta dar într-o mărime mai mică creșterea tarifelor”, a precizat președintele Consiliului Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, care se întreabă cine va face calculele în Primării, mai ales acolo unde nu există specialiști în domeniu.


„Nu este un mecanism viabil. Este un mecanism care arată că ministrul recunoaște că tariful trebuie să crească, dar nu vrea să pună semnătura (sub această decizie)”, a spus Oleg Alexa. El a adăugat că, după ultimul protest al transportatorilor, a primit informații că șoferii care au participat la acțiune au fost stopați pe traseu de inspectori de patrulare și li s-a făcut proces verbal. Oleg Alexa susține că e o formă de persecutare a șoferilor.

În luna noiembrie, transportatorii au protestat în fața Guvernului, cerînd creșterea tarifului pînă la 1,20 lei/km. Atunci, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Andrei Spînu, a spus că solicitarea transportatorilor privind dublarea tarifelor este nejustificată. Atît timp cît transportatorii nu investesc în modernizarea unităților de transport, nu poate fi vorba despre o majorare de tarif. Mai tîrziu, pentru consultări publice a fost propus un proiect al ministerului care prevede posibilitatea creșterii tarifelor la transportul auto de pasageri cu avizul pozitiv al consiliilor autorităților administrației publice locale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ar trebui să demolăm monumentele din perioada sovietică?
Azi am văzut în vis un ARMISTIȚIU SLAVON!Сандуляк Владислав
Cartea neamuluiКатрук Валерий