Cum se vede pandemia COVID-19 din interiorul Spitalului clinic municipal de boli contagioase pentru copii din Chișinău? Răspunsul la această întrebare îl aflăm din mărturiile unei mame care, recent, a trăit experiența pe propria-i piele. Trei reprize de febră înaltă a copilului de doar cinci ani au făcut-o să apeleze la medicul de familie, scrie agora.md.
„Nu sînt o mamă care intră ușor în panică şi nu mă stresez deloc atunci cînd copilul are febră. Urmăresc, îi dau antipiretice şi atît. Totuşi, în contextul în care sîntem acum, am ținut ca băiatul să fie examinat de un medic, mai ales că în casă avem și o bunicuță pe care pînă acum am ținut s-o izolăm la maxim”. Așa a ajuns la spital.
Tînăra mămică își amintește de zilele care au precedat internarea în spital.
„Lucram de acasă. Ieşeam o dată la trei zile la magazine, după provizii, şi să scot gunoiul pînă la tomberon. Dacă decideam să iau și copilul cu mine, să mai ia o gură de oxigen, îi îmbrăcam mănuşi din plastic. Ştia că nu are voie să-și atingă fața, iar la revenire își spăla jumătate de minut mîinile cu săpun. Toate mînerele şi întrerupătoarele erau şterse cu soluția de curățat care o aveam acasă (dacă nu mai găsisem nici spirt în farmacii)”.
Investigațiile la domiciliu
Medicul de familie a examinat atent copilul. Diagnoza a fost: faringită acută.
- Ați respectat regimul de carantină?
- Da, de cînd s-a închis grădinița.
- În contact cu cineva de peste hotare ați fost?
- Da, exact acum două săptămîni, cu soțul, care a venit dintr-o țară din Europa, am răspuns cu o ușoară șovăială.
- sînt nevoit să apelez la Urgență.
Copilul a devenit foarte stresat. Ultimele cazuri în care am apelat la urgență, chiar dacă au fost demult i s-au întipărit în minte.
În 15 minute medicii de la Urgenţă deja erau la uşă. Echipați cu mască, mănuşi, ochelari de plastic şi o salopetă ce le acoperea tot corpul - de la talpa piciorului pînă în vîrful capului. Erau ca nişte cosmonauți. Nu le-a fost foarte uşor în acest echipament să examineze copilul, unde mai pui că era și foarte cald în apartament. Iarăşi examinare, întrebări.
- Persoana de peste hotare cu care ați interacționat unde e?
- A plecat înapoi, în trei zile de la venirea în țară.
- Cum se simte? Cînd ați discutat ultima dată?
- Ieri seară. E bine.
- Trebuie să vă luăm cu noi, pentru că ați fost în contact. E nevoie să vă examineze la spitalul de boli infecțioase. sînt convins 99% că e doar Faringită acută, dar, în situația existentă, sîntem nevoiți să testăm totul.
În ambulanță medicii au glumit şi au încercat să-mi înveselească copilul. Unul dintre ei mi-a povestit că a făcut ieri toată ziua tura „general” şi a condus pacienți cu suspecție la COVID-19, unul după altul la „Toma Ciorbă”.
Noi am ajuns la Spitalul de boli infecțioase pentru copii. După noi, alte trei maşini în rînd. Copilul a fost examinat, după care am primit mesajul: „Veți fi internați pînă avem rezultatul analizelor. Mama, aveți mască? Dacă nu - vă dăm”.
Am ieşit cuminți din camera de gardă și am urma asistenat medicală şi ea „cosmonaut”.
Salonul din spital
Am ajuns în salonul pentru o persoană. Cu baie personală. Am fost surprinsă de vasul plin cu dezinfectant şi mănuşile lăsate acolo pentru a putea dezinfecta la necesitate suprafețele.
Mai era un ceainic cu apă fiartă și un termometru. Uşa salonului a fost încuiată, iar discuțiile cu personalul medical le aveam doar prin geamul ce dădea în hol.
Două ore am aşteptat să ni se spună ce va fi mai departe. Între timp, ne-au adus mîncare, dar cu mesajul: „Nu aveți voie să hrăniți copilul pînă nu i se vor preleva probele pentru analize”. Am mai așteptat o oră. Prînzul s-a răcit.
În salon a intrat asistenta „cosmonaut”. A preluat analize (sînge din venă, frotiu din nas, gît, urina – urma a doua zi dimineață).
- Și cînd verdictul?
- Mîine, după 17.
A ieșit din salon și în camera adiacentă, rezervată medicilor, şi-a scos întregul echipament şi l-a aruncat la gunoi. Tot așa au procedat şi medicii de pe ambulanță, după fiecare pacient adus la spital.
Atmosfera din spital
În salonul de vis-à-vis o altă mamă cu copiii săi.
Peste o oră în salonul de vis-a-vis intră medicul, doar cu mască pe față și mănuși pe mîini. După cîteva minute de dialog, doamna începe să-și strîngă rapid lucrurile. Fericită. Rezultatul e negativ şi merg acasă.
„Aşa vom fi şi noi mîine”, îmi încurajez copilul.
Timp de o oră, două infirmiere au făcut curățenie în salonul de vis-à-vis. Au spălat tot, inclusiv ferestrele. Încă o oră a fost conectată lumina ultraviolet. Acum, salonul e gata şi își aşteaptă cuminte următorul pacient.
În ciuda circumstanțelor, personalul spitalului a fost mereu amabil. Ne-au propus să schimbăm cearşafurile, după un episod de vomă provocat de medicamentul menit să-i mai scadă din febră. sînt aproape străvezii de la miile de spălări, dar sînt curate. La rugămintea mea, ne-au adus ser fiziologic, ne-au transmis lucrurile personale aduse de acasă. În tot acest timp, comunicarea avea loc prin fereastră ori la telefonul de la post (numărul scris caligrafic era pe o foiță pe masă).
La ora 20:00 și 22:00, boc-boc:
- Cum se simte copilul? Febră, vomă are? Poftă de mîncare? Apă bea? Mama, nu uitaţi să purtați masca.
Şi acest dialog urmează la fiecare salon. Foarte empatice, asistentele zîmbesc, mulțumite de răspuns. La unii vin și noaptea. Și pacienți noi vin, iar „cosmonauții” își fac apariția pe coridoare.
Noaptea
Am dormit-o pe o bucată de pat. I-am cedat perna copilului, eu căutîndu-mi loc undeva la picioarele lui. Noaptea a trecut fără febră. Dimineața s-a trezit vesel și cu bună dispoziție.
A doua zi
Boc-boc în fereastra de pe hol.
- Bună dimineața! Cum a trecut noaptea? Febră a avut? Puneți-i termometrul, îmi spune asistenta zîmbind.
Peste o jumătate de oră, vine medicul. Tot de la geam, ne salută cu mîna și zîmbește. Se vedea și pe sub mască.
- Bună dimineața! Cum se simte copilul? Febră a avut? Diaree? Tusă?
- Ieri a avut febră și vomă.
- După medicament?
- Da.
- Așa-i deseori. E amar. Ați mai discutat cu tata? Cum se simte?
- E bine, lucrează, simptome nu are.
- Am vești bune pentru voi. Analizele toate sînt în normă. Așteptăm analiza la COVID și, dacă e negativă, dar după starea copilului se vede că e bine, vă externăm. Aveți nevoie să vină cineva să vă ajute prin salon?
- Nu, mulțumim.
Copilul, simțindu-se mai bine, sărea de pe pat pe scaunul de la fereastră și înapoi. „Mama, uite un teren de joacă!” Era o piramidă din metal, singuratică încă de pe vremea sovietică. „Mama, uite mai vin ambulanțe. Da noi o să mai mergem cu ambulanța? Așa de tare mi-a plăcut, așa de repede merge!”
Între timp, pe coridoare apar noi „cosmonauți”, însoțiți de mame speriate și copii. Ni se termină apa filtrată. Noroc că pe masă aveam un ulcior cu apă fiartă pusă cu grijă de personal. La amiază ușa se descuie. De după ușă, o mînă în halat și cu mănușă se întinde și pune mîncarea pe masă. Noi stăteam cu măștile pe față. Asta era cerința obligatorie atunci cînd vorbeai cu personalul spitalului, chiar și după ușa încuiată ori fereastra ce duce spre coridor. Trebuia să stăm obligatoriu pe pat și să nu ne apropiem de ușă în timp ce ne erau puse rapid farfuriile pe masă.
Nefiind familiarizat cu apa fiartă, băiatul i-a spus femeii: „Vă rog, aduceți-ne apă simplă”. Femeia s-a uitat urît și a încuiat ușa. „Nu-i nimic puiuț, primim rezultatul și mergem acasă unde o să bei apă simplă. Acum bea de asta, e bună, trebuie să te hidratezi”.
După prînz, copilul a continuat să se uite pe fereastră. Eu m-am întins pe pat. Eram sleită de puteri, după o săptămînă de lucru intensiv de acasă combinat cu îngrijirea copilului și ultimele două nopți nedormite. La fiecare 10 minute îmi verificam febra mie și copilului. Simțeam că încep să cedez. Cu cît ne apropiam mai mult de ora 16, cu atît mai negre erau gîndurile mele: „Și dacă...”.
Verdictul
La un moment dat, cineva se apropie rapid de ușă. Ne-am tras măștile. Ușa se deschide și intră o doctoriță tînără, cu mască și mănuși.
- Bună ziua. sînt X, medicul de gardă. Am voie să intru pentru că am primit rezultatele analizelor voastre. E negativ. Acum, avem două opțiuni: fie vă transferăm într-un alt spital de profil, fie vă externăm. Analizînd situația și analizele, sînteți bine. V-am prescris aici tratamentul pe care să-l urmați acasă și să reveniți la medicul de familie peste cinci zile. Aici extrasul și rezultatele analizelor. Semnați. Cînd sînteți gata de plecare, nu ieșiți decît atunci cînd taxiul ori cei ce vă întîmpină sînt la intrare în spital.
În mai puțin de cinci minute eram gata. Cînd aplicația a arătat că taxiul a pornit spre noi, a început numărătoarea inversă. Totul era strîns. Copilul îmbrăcat. Mîinile spălate. Măștile pe față. Ne-am pus ambii mănuși de unică folosință, luate de acasă. Taxiul e la poartă. Plecăm. Am ieșit în grabă din salon, am traversat coridorul lung urîndu-le sănătate asistentelor și păstrînd „distanța socială”. Afară era o ambulanță. Am ocolit-o la cîțiva metri. Copilul meu plîngea în hohote. După ce am urcat în taxi, îl întreb ce s-a întîmplat:
- Mama, mie așa de tare mi-a plăcut la spital, în salon. Eu vreau înapoi! Mie îmi place acolo.
- Ce anume ți-a plăcut?
- Acolo e frumos, este dulap și masă roz și tu ai stat numai cu mine, fără să lucrezi la calculator.
Pînă în prezent, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 125 de cazuri de coronavirus.
Adăuga comentariu