X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Tot mai multe cazuri de tăieri ilicite ale arborilor

6 ian. 2023,, 18:15   Societate
2275 0

Numărul de arbori tăiați ilicit s-a dublat în primele 11 luni ale anului 2022, comparativ cu perioada similară a anului 2021, potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului. Și numărul amenzilor a crescut semnificativ.

În perioada ianuarie-noiembrie a anului trecut au fost tăiate ilicit 3.600 de metri cubi de masă lemnoasă, adică peste 23 de mii de arbori, față de 1.700 de metri cubi în 2021. Și valoarea amenzilor a crescut - de la 1,5 milioane de lei în 2021 la 3,8 milioane anul trecut, a precizat pentru Radio Moldova șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Ion Bulmaga.

„În anul 2022 practic s-au dublat atît numărul cazurilor depistate, cît și numărul arborilor și a volumului de masă lemnoasă extrasă ilegal. Acest fenomen s-a datorat, în mare parte, situației care a fost creată pe alocuri artificial precum că populația nu va fi îndestulată cu lemne de foc. Noi avem documentate peste 30 de cazuri numai în ultimele trei luni în care procesul de extragere ilicită a mase lemnoase participă și unii lucrători din domeniul silvic. Cei de la Moldsilva vin cu o serie de măsuri disciplinare, anchete de serviciu, în urma cărora unii lucrători au fost chiar destituiți din funcție”, a declarat Ion Bulmaga.

De cele mai multe ori persoanele care taie ilicit copacii o fac pentru comercializare, a menționat pentru postul nostru de radio directorul Întreprinderii silvice „Silva-Sud” Cahul, Gheorghe Boghian.

„Datorită crizei energetice, au fost unele încercări, dar nu majore, pînă la un metru-doi metri cubi”, a menționat Gheorghe Boghian.


Potrivit Codului contravențional al Republicii Moldova, persoanele fizice care comit contravenții silvice riscă amenzi între 2.500-5.000 de lei, iar persoanele juridice - între 15.000 și 25.000.

0
1
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?