X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Tinerii din Transnistria au vizitat „Corabia speranței”

7 dec. 2018,, 13:10   Societate
2952 1

La Tiraspol a avut loc un concert dedicat Zilei persoanelor cu dezabilități. Tradiţional, la eveniment au fost prezenți copii cu nevoi speciale din diferite regiuni ale Transnistriei.

Pentru a patra oară, în Transnistria a avut loc concertul “Corabia speranţei”, organizat pentru copii și adulți cu nevoi speciale și dedicat Zilei persoanelor cu dezabilități. Într-un comentariu pentru agenţia Sputnik, Svetlana Privalova, directorul fundației de binefacere “Dari Dobro" – organizatorul tradiţional al acestei sărbători – a menţionat că programul evenimentului include elemente de incluziune și anume comunicarea copiilor cu nevoi speciale cu colegii lor din școlile de studii generale și cu tineretul activ din Transnistria.

"Invităm tinerii să învețe posibilităţile și abilitățile copiilor din instituțiile corecționale și să schimbe atitudinea stereotip față de ei. Iar elevii instituțiilor își pot demonstra capacitățile pe scenă și se pot bucura de un concertul extraordinar de frumos", a spus Svetlana Privalova.

Potrivit ei, atunci cînd se fac invitaţii pentru participare la eveniment, organizatorii nu recurg la o selecție specială.

"Sărbătoarea este mereu organizată pentru copiii din instituțiile corecţionale din cadrul Ministerului Protecției Sociale. Uneori extindem lista participanților, adăugăm noi grupuri de tineri și copii", a explicat Privalova.


În finalul concertului, în mod tradițional, elevii instituțiilor corecționale au transmis tinerilor invitaţi corăbioare de hîrtie de diferite culori, în schimb aceştia le-au oferit baloane.

După concert, corăbioarele de hîrtie au fost lansate pe apa rîului Nistru.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?